candidatul pentru Cotroceni. Problemele premierului Ciolacu


Este puțin probabil ca vreunul dintre partide să cedeze până la finalul zilei, când se va fi terminat ședința lămuritoare a coaliției de guvernare.

Partidul Național Liberal (PNL) a rămas ferm pe poziție: nu va susține candidatul PSD la alegerile prezidențiale, ci va merge cu propriul candidat, în acest moment Nicolae Ciucă.

Partidul Social Democrat (PSD) vrea un „calendar electoral complet”, sintagma în spatele căreia social-democrații ascund pretenția ca liberalii să le sprijine candidatul. Dacă PNL nu acceptă, atunci PSD va spune adio comasării alegerilor locale cu europarlamentarele, în luna iunie.

„În momentul în care vom avea un program pentru toate alegerile, pentru tot anul electoral, în momentul acela este posibil să avem şi comasare”, a spus premierul Ciolacu, precizând că nu va face modificări legislative „pe bucăți”.

Marcel Ciolacu vede la orizont Palatul Cotroceni, dar îl are în față pe Nicolae Ciucă, liderul PNL care nu vrea să renunțe la propria candidatură.

Marcel Ciolacu joacă tare, mizând că PNL, speriat de perspectiva unui scor prost la europene, va ceda în final.

Socoteli care s-au dovedit greșite până acum, pentru că PNL a luat deja decizia de a avea un candidat propriu, sperând că acesta va reuși să intre în turul al doilea de scrutin.

Acesta este un calcul care a primit lumină de la Palatul Cotroceni, de la Klaus Iohannis, potrivit informațiilor Europa Liberă.

Scaunul de la Cotroceni și bomba de sub el

După ce a devenit clar că negocierile pentru candidatul unic la prezidențiale s-au împotmolit probabil iremediabil, PSD și PNL au uitat brusc de principalul argument în numele căruia împingeau înainte organizarea mai multor alegeri într-o singură zi: economiile la buget.

Nu se mai aude un cuvânt pe tema asta, așa că adevărata miză s-a devoalat singură: comasare contra candidat unic la prezidențiale.

Subtilitățile jocului democratic din România arată că, în fapt, președintele are putere, iar PSD-ului i-a lipsit această putere și acum o vrea.

Scaunul de la Cotroceni este important nu doar din punct de vedere al prerogativelor prezidențiale, care pot fi extinse până dincolo de limita Constituției, așa cum s-a întâmplat în mandatul lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis, dar și pentru raporturile de putere dintre partide și în interiorul acestora, spune pentru Europa Liberă analistul politic Ovidiu Voicu.

„Șeful statului are putere, deși aparent puterea executivă este înclinată către prim-ministru. Practic însă s-a văzut atât în mandatele lui Băsescu, cât și în mandatele lui Iohannis, culmea, care nu era președinte-jucător, că șeful statului a făcut jocurile, a determinat crearea unor majorități sau le-a subminat”, spune Ovidiu Voicu.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, președinții PSD, respectiv PNL, sunt forțați să candideze la prezidențiale, pentru că așa e…

Citeste continuarea pe romania.europalibera.org

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema