10 februarie 2024 |
Ioana-Nely MILITARU
Ioana Nely Militaru
Este atât de real când alerg după un tramvai,
Punându-mi mâna pe inimă, să nu-mi sară din piept,
Și după ce aproape mă-mpiedic, să-l prind, vai!
Ușile mi se-nchid în față, și altul, mâhnită aștept.
Atât de reală e ploaia care mă prinde fără umbrelă,
E gheață, și mă trezește, ca un duș rece, pe piele.
Și stau cu picioarele ude, până spre seară, și-i frig.
Nimeni nu-mi dă o haină de schimb.
Dacă aș scoate creierii mei afară din țeastă,
Aș gusta întunericul și frigul, fără angoasă.
Inima liberă și ușoară, n-ar mai fi comandată,
Și-ar striga iubirea, fără a fi cenzurată.
Atât de reale-mi sunt frunzele moarte, uscate,
Scrisorile de demult, păstrate covor, deși îngropate,
Și cine știe, vor prinde rădăcini alte iubiri,
Mai curajoase, decât vechile amintiri.
Dar iată, că-n stație, se-apropie un tramvai,
E altul, și-i gol, cu scaune libere, te invită să…
Citeste continuarea pe www.juridice.ro
Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
