Tânăr de 25 de ani, cercetat de poliţişti după ce ar fi violat două fete de 14 şi 15 ani



”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.A., în vârstă de 25 ani, pentru săvârşirea a două înfracţiuni de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată (persoane vătămate H.I.M.M. şi M.V.M)”, a transmis, vineri, Parchetul de pe lâmgă Trinunalul Constanţa, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat faptul că bărbatul, în vârstă de 25 ani, în perioada…

Citeste continuarea pe observatornews.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema