Discursul lui Nicolae Breban în Aula Academiei
Vă mulțumesc că ați venit să-mi faceți curaj; aveam nevoie, într-adevăr, de curaj: eu care am mimat de atâtea ori curajul! A fost un moment când am vrut să părăsesc Bucureștiul de ziua mea. Acum un deceniu, la 80 de ani ai mei, am petrecut lângă soția mea bolnavă, la Paris. De astă dată, câțiva prieteni m-au convins să rămân. Și, mai ales, Academia Română m-a convins, prin domnul președinte acad. Ioan-Aurel Pop. Regret că nu se află lângă noi. Mulțumesc seniorului Ioan Dumitrache pentru calda prezentare și inspirata moderare a acestei sesiuni. Nu vreau să vă mai solicit mult răbdarea. Am ascultat atâtea discursuri care m-au copleșit, pentru că sunt elogii, uneori, excesive. Ascultându-le, am avut senzația că silueta mea, ușor, treptat, se îndepărtează; parcă se înstrăinează de mine, cum, de altfel, mi se întâmplă de multe ori, cum se întâmplă de câteva ori, când, în mod…
Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro
Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
