Nicolae Ciucă îndeamnă la prioritizarea educației privind Holocaustul: Este o pagină neagră a istoriei noastre, care a pus în aplicare o ideologie monstruoasă


Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului în care subliniază că “lecţiile dure ale Holocaustului trebuie păstrate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, deoarece doar prin cunoaşterea şi înţelegerea istoriei putem preveni repetarea ei”.

“Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit şi au suferit în timpul Holocaustului, precum şi supravieţuitorilor acestei file negre din istoria umanităţii. Departe de a fi doar o evocare a dramei teribile care a marcat milioane de oameni, comemorarea de astăzi este un proces de învăţare, o sumă de lecţii despre monştrii pe care îi poate naşte ura, dar şi despre triumful vieţii în faţa morţii”, a spus şeful statului în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în cadrul ceremoniei organizate la Templul Coral din Bucureşti.

El a amintit că, în urmă cu 79 de ani, lumea devenea…

Citeste continuarea pe www.caleaeuropeana.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema