Negocierile cu CNAS reprezintă un armistiţiu temporar, nu o rezolvare



Negocierile cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care au avut loc săptămâna trecută, reprezintă un “armistiţiu temporar, nu o rezolvare”, susţin medicii de familie şi din ambulatoriu, care spun că este “imperios necesar” să se găsească soluţii de finanţare în sistem.

“Negocierile cu CNAS de joi, 18.01.2024, reprezintă un armistiţiu temporar, nu o rezolvare. Este imperios necesar să se găsească soluţii de finanţare acum, nu după această dată. Se impune finanţarea corectă a segmentului prespital, adică a medicinei de familie şi a celei de ambulatoriu. Ne manifestăm deschiderea de a colabora, a identifica disfuncţionalităţile din sistem şi de a găsi soluţii. Pacienţii din România au nevoie de acces la toate segmentele de îngrijire, în funcţie de nevoile lor, nu poate fi gândit un sistem sanitar funcţional fără o bază solidă: medcina de familie şi ambulatoriul de specialitate”, se arată într-un…

Citeste continuarea pe www.stiripesurse.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema

„Lup în blană de oaie”

Alice Wsidel, lidera formațiunii de extremă drepta, Alternativa pentru Germania/ FOTO: br.de Co-liderul social-democraților germani (SPD), cel mai…