Destin. De mai multe ori am dezvăluit, prin interviuri şi articole, poveştile tatălui meu despre cel de-al doilea război mondial. La făcut de la un capăt la altul. A mers pînă la Cotul Donului cu Mareşalul Antonescu şi apoi, sub regele Mihai, pînă în Tatra. A fost rănit la Dalnik şi a căzut prizonier în Cehoslovacia. Primii care mureau, susţinea taică-meu, erau intelectualii. Motivul? Se teme de moarte. Nouă ăstora de la ţară, nu ne era frică. Dacă ţi-e scris să te duci, mori şi-ntr-un adăpost de beton armat. Se desprinde ceva din tavan şi-ţi cade-n cap. Aşa că noi n-aveam teamă. Şi de aia nici nu muream ca intelectualii. Peste fatalismul ăsta ţărănesc, am dat în schiţa „Planul lui Dulhan“, din volumul Frunze-n furtună , publicat de Sadoveanu în 1920. Eroul prozei, Dulhan, e un ţăran ajuns în Războiul de Reîntregire. Scriitorul îl descrie astfel:
„Între…
Citeste continuarea pe www.mediafax.ro
Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
