”Dosar mită”. Directorii CET Sud şi Electrocentrale Rovinari, urmăriţi penal


Directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), Adrian Dorin Ecobescu, şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Iosif Chirică, au fost puşi sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a doi administratori de societăţi comerciale, unul pentru comiterea a două infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de cumpărare de influenţă şi o infracţiune de deturnarea licitaţiilor publice, iar celălalt pentru dare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Adrian Dorin Ecobescu şi Iosif Chirică…

Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema