Cel de-al patrulea sezon Lia- Soţia soţului meu şi ultimul al seriei va avea premiera pe 12 septembrie, de la 20.30. Serialul va fi difuzat în fiecare joi şi vineri, la Antena 1

Cel de-al patrulea sezon Lia- Soţia soţului meu şi ultimul al seriei va avea premiera pe 12 septembrie, de la 20.30. Serialul va fi difuzat în fiecare joi şi vineri, la Antena 1



După un sfârşit de sezon trei surprinzător, cu o răsturnare de situaţie demnă de un final glorios, povestea va lua o turnură total neaşteptată pentru protagoniştii seriei: „M-au încercat multe sentimente atunci când am terminat filmările ultimului sezon din Lia. Pe de-o parte am fost tristă, că îmi iau la revedere de la unul dintre cele mai frumoase capitole ale vieții mele, dar în același timp mă simțeam fericită și mândră de ceea ce am realizat. Am pus foarte mult suflet în acest serial, de la început și până acum. Iar după ce aţi urmărit…

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema