Care va fi statutul Reginei Camilla după decesul lui Charles. Cine preia atribuțiile oficiale ale monarhul britanic, dacă acesta este incapacitat



Palatul Buckingham a anunțat că Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, că suveranul britanic urmează un tratament și că a renunțat la unele îndatoriri publice.

„În mod regretabil, o serie de angajamente publice viitoare ale regelui vor trebui să fie reorganizate sau amânate. Majestatea Sa dorește să își ceară scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți sau deranjați ca urmare a acestui fapt”, a transmis Palatul Buckingham.

Regele Charles al III-lea nu va renunța la îndatoririle sale constituționale și va continua să se ocupe de treburile statului și de actele oficiale, dar vor fi evenimente de la care suveranul va lipsi, urmând să fie înlocuit de consilierii săi în angajamentele pe care deja și le asumase.

Care este rolul Regelui Charles al III-lea în Regatul Unit

Regele Charles este șeful statului britanic, dar puterile sale sunt în mare parte simbolice și ceremoniale, iar el fiind neutru din punct de vedere…

Citeste continuarea pe www.b1tv.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema