Acţiune la nivel naţional a poliţiştilor de la transporturi. Peste 400 de amenzi aplicate în trenuri şi gări

Acţiune la nivel naţional a poliţiştilor de la transporturi. Peste 400 de amenzi aplicate în trenuri şi gări



“În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 500 de staţii de cale ferată şi 506 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă.

Conform sursei citate, acţiunea poliţiştilor de la transporturi a vizat “asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători”.

Printre cazurile înregistrate în cazul acţiunii se numără şi cel al unei…

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema