Mehedinți. Mâncarea servită celor peste o sută de copii prin programul Masa Caldă, care au prezentat, săptămâna trecută, simptome de toxiinfecție alimentară, era contaminată cu listeria, o bacterie întâlnită în produsele nepasteurizate.

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au confirmat că mâncarea servită copiilor din școlile din Mehedinți, prin programul Masa Caldă, a fost contaminată cu listeria. Directorul DSVSA Mehedinți, Ionuț Mări, a declarat pentru Agerpres: “S-a depistat în materia primă, din cele cinci eşantioane luate, în două s-a confirmat prezenţa listeriei, şi în produsul finit, din cele şapte probe luate de la furnizor, două au ieşit pozitive, precum şi la cele patru şcoli unde au fost problemele sesizate, din probele prelevate toate au ieşit…

Citeste continuarea pe www.biziday.ro

Îți dorești un mod simplu și rapid de a gestiona banii?

📱 Descoperă Revolut!

  • Fără comisioane ascunse
  • Schimb valutar la cele mai bune rate
  • Carduri virtuale pentru cumpărături online în siguranță
  • Bugetare și statistici financiare intuitive

Intră pe linkul de mai jos și transformă-ți experiența financiară!

👉 Înscrie-te acum pe Revolut!

Revolut - Banii tăi, regula ta!

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema