16 persoane amendate într-un oraș italian pentru că au aruncat mucul de țigară pe jos / Amenzi de până la 500 de euro dacă scuipi


Monfalcone, un oraș de aproape 30 de mii de locuitori din regiunea Friuli-Veneția Giulia, aflat la granița cu Slovenia, este unul din puținele din peninsulă care aplică legea prin care se interzice scuipatul pe stradă sau aruncarea mucurilor de țigară pe trotuar.

O decizie recentă a primarului Anna Cisint a dus la amendarea a 16 persoane care au fost prinse în timp ce aruncau pe jos mucuri de țigară. Amenda este de la 30, la 200 de euro, iar fiecare a plătit câte 120 de euro, scrie cotidianul italian La Stampa.

Legea împotriva scuipatului nu este o noutate în Italia, însă aceasta nu se prea aplică.

La Trento, de exemplu, linia dură a fost deja adoptată de ani de zile, cu prevederea unor sancțiuni administrative de două ori mai mari decât pentru alte comportamente care compromit decorul urban (cum ar fi culcatul pe stradă, udatul fără precauții, întinsul hainelor pe străzile publice). Și aici scuipatul pe jos este pedepsit prin…

Citeste continuarea pe www.g4media.ro

Urmariti stirile newsflash.ro si pe Google News
Total
0
Shares
Stiri pe aceeasi tema