[ditty id=108033]

Zile Libere 2023 – Câte Zile Libere Sunt în 2023

Zile libere 2023

În România există 15 sărbători legale, conform legislației în vigoare. Alte zile libere, dacă vor exista, vor fi anunțate în primele două săptămâni din an, astfel încât companiile și angajații să poată planifica programul din timp. 

Trei noi minivacanțe a câte patru zile libere fiecare, în 2023, pentru bugetari

În anul 2023, bugetarii vor avea noi zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, dorindu-se astfel crearea unor punți între zilele deja libere și weekenduri.

  • 23 ianuarie va fi luni – cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române
  • 2 iunie va fi vineri – a doua zi după Ziua Copilului
  • 14 august va fi tot luni – cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Guvernul a decis miercuri, 28 decembrie, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Măsura, explică Guvernul, a fost luată întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Aceste date fac o punte între Ziua Unirii Principatelor (24 ianuarie), Ziua Copilului (1 iunie) şi Sfânta Maria (15 august) și weekenduri.

Așadar, bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe a câte 4 zile libere fiecare, în perioada 21 – 24 ianuarie 2023, 1 – 4 iunie 2023, respectiv 12 – 15 august 2023.

Calendar zile libere 2023 pentru fiecare lună 

Ianuarie

1 ianuarie – duminică – Anul Nou

2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou

24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României

Februarie

Nu sunt zile libere în februarie.

Martie

Nu sunt zile libere în martie.

Aprilie

14 aprilie – vineri – Vinerea Mare

16 aprilie – duminică – Paște ortodox 

17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox 

Mai

1 mai – luni – Ziua Muncii

Iunie

1 iunie – joi – Ziua Copilului

4 iunie – duminică – Rusalii

5 iunie – a doua zi de Rusalii

Iulie

Nu sunt zile libere în iulie.

August

15 august – marți – Adormirea Maicii Domnnului 

Septembrie

Nu sunt zile libere în septembrie.

Octombrie

Nu sunt zile libere în octombrie.

Noiembrie

30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei

Decembrie 

1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri

25 decembrie – luni – Crăciunul

26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun

Ce angajați beneficiază de zile libere legale plătite

În afara celor 15 zile de sărbători legale, angajații pot beneficia de anumite zile libere, fie că sunt plătite, fie că nu sunt plătite.

Ele sunt prevăzute în Codul Muncii, prin acte specifice, reglementări și politici interne de resurse umane ale fiecărei companii. 

FOTOREPORTAJ. Una dintre cele mai vechi biserici din România a ajuns lăsată în grija lui Dumnezeu, a oilor și uliilor: „Nu v-aţi rătăcit, pe aici o ţineţi tot aşa, pe lângă pădure”

De exemplu, concediul de odihnă. Este cel mai comun beneficiu al salariatului și pornește de la un minimum de 20 de zile. De regulă, majoritatea companiilor oferă 21 de zile de concediu, însă multe companii pot acorda zile de odihnă suplimentare.

Evenimente familiale. Există câteva evenimente familiale deosebite cu ocazia cărora angajatul are dreptul la zile libere plătite, în afara celor incluse în concediul de odihnă. De exemplu, căsătorie, naștere, decesul rudelor etc. Se poate acorda o zi liberă și la schimbarea domiciliului. 

Salariații au și dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singură dată. De exemplu, angajatul își poate lua concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior. 

Totodată, pentru situații personale, angajații pot beneficia de concedii fără plată sau învoiri. În aceste cazuri este nevoie de aprobarea angajatorului. 

Creșterea copilului. Tatăl poate beneficia de un concediu paternal de 5+10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură. Orice părinte salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului.

Câte zile lucrătoare sunt în fiecare lună?

Ianuarie

Luna ianuarie are 31 de zile, dintre care 20 lucrătoare. 

REPORTAJ. Cum s-a trezit un gospodar din judeţul Bacău cu trei ruşi în curtea casei: „Am scris cu dalta pe cruce Eroi Necunoscuţi”

Pentru un angajat cu o normă de 8 ore, luna ianuarie va avea 160 de ore lucrătoare.

Pentru o persoană angajată 4 ore pe zi, luna ianuarie va avea 80 de ore lucrătoare. 

Februarie

Luna februarie are 28 de zile, dintre care 20 de zile lucrătoare. 

La un program de 8 ore pe zi, luna februarie are 160 de ore lucrătoare. 

La un program de 4 ore pe zi, un angajat va lucra 80 de ore în luna februarie. 

Martie

Martie are 31 de zile, dintre care 23 lucrătoare. Asta înseamnă că o persoană cu un program de 8 ore, va lucra 184 de ore în luna martie. 

La un program de 4 ore, o persoană va lucra 92 de ore în luna martie.

Aprilie

Luna aprilie are 30 de zile, dintre care 18 lucrătoare. O persoană care are un program de 8 ore, va munci în aprilie 144 de ore.

Pe de altă parte, un angajat cu un program de 4 ore va munci 72 de ore în luna aprilie. 

Mai

Luna mai are 31 de zile, dintre care 22 de zile lucrătoare. 

Pentru un program normal de 8 ore de muncă, un angajat va munci în mai 176 de ore. Între timp, un angajat la un program de 4 ore va munci în această lună 88 de ore.

Iunie

Luna iunie are 30 de zile, dintre care 20 de zile lucrătoare. 

Dacă lucrezi 8 ore, asta înseamnă un total de 160 de ore în luna iunie.

Dacă muncești doar 4 ore pe zi, luna iunie va avea 80 de ore lucrătoare.

Iulie

Luna iulie are 31 de zile, dintre care 21 lucrătoare. Acest lucru înseamnă că o persoană care lucrează 8 ore pe zi va munci 168 de ore în luna iulie.

O persoană care are un program de 4 ore va munci în luna iulie 84 de ore. 

August

Luna august are 31 de zile, dintre care 22 lucrătoare. O persoană care muncește 8 ore pe zi va lucra 88 de ore în luna august.

La un program de 4 ore, o persoană va munci 88 de ore în această lună.

Septembrie

Luna septembrie are 30 de zile, dintre care 21 lucrătoare. La un program de 8 ore, o persoană va munci 168 de ore. La un program de 4 ore, o persoană va lucra 84 de ore în luna septembrie. 

Octombrie

Luna octombrie are 31 de zile, dintre care 22 lucrătoare. Pentru 8 ore pe zi, asta înseamnă 176 de ore lucrătoare într-o lună. La un program de 4 ore, o persoană ar munci 88 de ore în luna octombrie. 

Noiembrie

Luna noiembrie are 30 de zile, dintre care 21 de zile lucrătoare. La un program de 8 ore, o persoană va munci 168 de ore în această lună. Dacă muncești 4 ore pe zi, în luna noiembrie vei munci 84 de ore. 

Decembrie

Luna decembrie are 31 de zile, dintre care 18 lucrătoare. La un program de 8 ore, vei munci 144 de ore, în timp ce la un program de 4 ore vei munci 72 de ore în această lună.

Din cele 365 de zile din anul 2023, 248 de zile sunt lucrătoare, adică 1.984 de ore, la un program de 8 ore și 992 de ore la un program de 4 ore. 

Anul 2023 are 117 zile libere și 248 lucrătoare.

Câte zile libere au celelalte țări din Europa

Spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, România are mai puține zile libere legale. Belgia, Lituania sau Cipru au 17 -18 zile libere pe an, iar Elveția chiar 28. Potrivit reglementărilor UE, România va trebui, la rândul ei, să crească numărul sărbătorilor legale. Iată mai jos exemple de zile libere în țări din Europa.

  • Bulgaria – 16 zile libere
  • Croația – 15 zile libere
  • Ucraina – 14 zile libere
  • Ungaria – 12 zile libere în 2022

Sursa foto: 123rf.com

Vezi şi dezlegare la pește în 2022 – în ce zile se mănâncă pește până la finalul anului!



Urmărește-ne pe Google News









Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea pe www.libertatea.ro

Total
1
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

PROGNOZA METEO. Vreme de primăvară în loc de Gerul Bobotezei. Fulguieli doar pe vârf de munte înainte de Revelion

Urmatoarea stire

29 decembrie: Ziua în care s-a născut Regina Elisabeta a României

Stiri pe aceeasi tema