Ziarul SF Politic cu știri politice incredibile și nedigerabile



Pagina de ACTUALITĂȚI INCREDIBILE – Ciucă și Ciolacu au fost zombați în Coreea de Sud de un comando venusian. Între timp se fac pregătiri intense pentru marşul gospodinelor din Bucureşti. Se aşteaptă ca la marş să participe peste două sute de mii de gospodine cu polonice, tigăi şi furculiţe. Marşul va fi asezonat din plin cu mirodenii din Guadelupe, cu ciorbe şi borşuri, tocănite, tuzlama, prăjiturile şi chiar bucate de post. În semn de protest faţă de politica nesărata a Guvernului Boc, gospodinele vor aduce pe cerul clădirii guvernului un zeppelin adus din Germania din care va fi cernut zahăr pudră pe acoperiş. Organizatorii marşului spera că-i vor sensibiliza pe guvernanţi şi parlamentari în ideea iniţierii unui pachet de legi favorabile gospodinelor care susţin din greu PIB fără ca cineva să recunoască chestia asta ce ţine de fundamentele economiei politice.

Pagina de POLITICI PERVERSE – Puicuţa Primului Ministru s-a decis să ţină o conferinţă de presă mâine dimineaţă la Hotel Star. Puicuţa are de gând, potrivit unor prieteni apropiaţi, să povestească scene deosebit de suculente şi de fierbinţi. Ea a promis tuturor jurnaliştilor din Takla Makan că va aduce videocasete, DVD-uri şi fotouri cu Primul Ministru în cele mai sexoase ipostaze. Purtătorul de cuvânt al Guvernului tace chitic. Puicuţa e sponsorizată de un grup de oameni de afaceri suriti rău de tot pe Primul Ministru care le-a suflat o afacere babană cu Tigrii Thailandezi. Preşedinţia nu scoate o vorbă dar în unele cercuri din Capitala se crede că Preşedintele din Takla Makan nu ar fi străin de toată tărăşenia. Se mai vorbeşte ca puicuţa ar fi agent secret CIA dar unii arhivari din Bulbona cred că mai degrabă ar fi agent FSB.

Pagina de ÎNTÎMPLĂRI ZBENGUITOARE – Ne-au sunat acum trei minute nişte megieşi din Takla Makan. Erau revoltaţi ca la marginea orăşelului lor s-au aciuat nişte oameni albaştri veniţi pe pe planeta Marte. Le este teamă că oamenii albaştri or să le halească păpică ciupită pe vremuri de la Mercurul Comunist, ajutoarele de la guvernu’ actual şi fondurile europene. Băi, megieșilor, nu mai fiţi răi la mațe, e loc pentru toţi oamenii din Univers. Hai să trăiţi bine! Băse să trăiască.

Pagina de ORGANIZAȚII SECRETE – Reprezentanţii oamenilor săraci din toate judeţele Takla Makan s-au strâns aseară la Bulbona unde au ţinut o consfătuire secretă departe de ochii oficialităţilor şi ai mass mediei. Au fost reprezentaţi toţi săracii care au venituri lunare sub 2 milioane de lei. S-a constituit Ghilda Săracilor din Takla Makan, organizaţie secretă care va lupta până la capăt împotriva bogătanilor care au jefuit Takla Makan timp de 20 de ani, a declarat sub protecţia anonimatului unul dintre vicepreşedinţi. Ghilda Săracilor din Takla Makan e organizată pe 33 de grade şi pe mai mult de o mie de canalizări. Canalul este unitatea de referinţă a acestei ghilde ciudate. Vom reveni. Când Iohannis își dă demisia.

Pagina de LUCRURI NEBUNEȘTI – În Mauna Lao, poliţia a descoperit în seara asta nişte şerpi uriaşi de cel puţin 975 de kilograme şi o lungime de douăzeci de metri şi ceva. Şerpii trăiesc în canalizările înfundate ale oraşului şi se hrănesc cu un fel de bacterii roz-portocalii. Oamenii de ştiinţă din Zambe afirma că cei din Mauna Lao fac experienţe genetice periculoase în munţi şi că din pricina asta orientarea celor din Zambe în direcţia Nord e serios afectată. Până la ora la care transmitem, poliţiştii nu au reuşit să prindă nici un şarpe pentru că şerpii i-au dat în gât în blogul lor oficial. Arafat știe.

Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema