Zelenski demite cinci ambasadori, inclusiv pe cel din Germania


Într-un decret publicat sâmbătă, Administraţia Prezidenţială a Ucrainei anunţă demiterea ambasadorilor în Cehia, Germania, India, Norvegia şi Ungaria.

 

Decretul nu precizează motivele acestor demiteri şi nu se ştie dacă diplomaţii respectivi vor fi numiţi în alte posturi, informează Reuters.

 

Andrii Melnik a făcut în ultimul timp câteva declaraţii care au stârnit proteste puternice. Vizibil deranjat de întârzierea Olaf Scholz de a vizita Kievul pentru a-şi prezenta de la faţa locului susţinerea pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, Melnik l-a descris pe cancelarul german drept un „lebărvurst ursuz”.

 

Recent, Melnik a fost criticat pentru o declaraţie controversată în care îi luase apărarea liderului naţionalist ucrainean Stepan Bandera, care a condus un grup vinovat de epurare etnică şi masacrarea a zeci de mii de polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Ziarele germane „Bild” şi „Süddeutsche Zeitung” au relatat că Melnik ar urma să fie mutat sediul central al MAE ucrainean.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Le mai țineți mine pe fetele de la Indiggo și de la Cheeky Girls? Cu ce se ocupă astăzi?

Urmatoarea stire

În următorii ani, România va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă

Stiri pe aceeasi tema

Cursa pentru viitorul banilor

La 9 februarie anul curent, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, se adresa Consiliului Atlantic vorbind despre viitorul…