(VIDEO) Accident feroviar la Roșiești: un autoturism, condus de o șoferiță începătoare din Vaslui, a fost spulberat de tren



O familie a scăpat cu viață ca prin minune, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren.

Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, aproape de localitatea Gara Roșiești, la o trecere la nivel cu calea ferata, dublă, fără bariere.

Autoturismul, înmatriculat în județul Vaslui, condus de o femeie, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vaslui, circula dinspre drumul european DE 581 către localitatea Gara Roșiești și a fost acroșat de către trenul InterRegio 1662 (care circula pe relația Iași – București Nord).

În autoturism se mai aflau, un bărbat, în vârstă de 39 de ani (aflat pe locul din dreapta față) și un minor, în varstă de 8 ani (aflat pe bancheta din spate).

Pentru salvarea victimelor Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate.

”În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului. Acesta urmează a fi transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare si acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto, posesoare de permis de conducere emis în luna ianuarie 2023 și mecanicul de locomotivă, bărbat în vârstă de ani de 24 de ani, din municipiul Iași, au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vasșui

Citeste continuarea pe www.ziarulobiectiv.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema