Victorie clară a coaliţiei de dreapta a Giorgiei Meloni la alegerile legislative


Exit poll alegeri Italia: Coaliţia de dreapta condusă de Fratelli d’Italia, partidul Giorgiei Meloni, a câştigat alegerile legislative din Italia, conform unui exit poll Consorzio Opinio Italia pentru Rai, relatează The Guardian.

Alegeri parlamentare în Italia. Se preconizează cea mai scăzută prezenţă la vot după Al Doilea Război Mondial şi o victorie zdrobitoare a dreptei

Coaliţia de dreapta ar fi obţinut între 41 şi 45 la sută din voturi, iar alianţa de stânga a obţinuut 25-29 la sută, ceea ce înseamnă că dreapta va aaveaa majoritate în Camera Deputaţilor şi în Senat.

Exit poll alegeri Italia:Conform estimărilor, dreapta ar urma să aibă între 227 şi 257 de locuri în Camera Deputaţilor şi între 111 şi 131 de locuri în Senat.

The Guardian notează că aceste cifre indică o victorie răsunătoare a coaliţiei din care fac parte Fratelli d’Italia, Forza Italia şi Lega.

Război total! Ursula von der Leyen ameninţă dreapta din Italia înainte de alegeri: „Dacă lucrurile merg într-o direcţie greşită, avem soluţii”. Răspunsul lui Salvini

Exit poll alegeri Italia: Dacă rezultatul se va confirma, Giorgia Meloni va deveni premierul Italiei: ea va fi prima femeie în frunteaa guvernului şi guvernul va fi cel mai de dreapta de după al doilea Război Mondial.

Acesta este un adevărat cutremur în Italia, o ţară fondatoare a Europei comunitare şi a treia economie a zonei euro, dar şi în Uniunea Europeană (UE), care ar urma să aibă de a face cu această ideologă apropiată premierului suveranist ungar Viktor Orban.

Exit poll alegeri Italia: Giorgia Meloni a revendicat conducerea viitorului guvern

Giorgia Meloni, al cărei partid postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FDI) s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, a revendicat conducerea următorului guvern, anunţă AFP.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d’Italia”, a spus Meloni într-un scurt discurs în faţa presei la Roma.

„Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea.FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai.

Citeste continuarea pe www.romaniatv.net

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Harry și William obișnuiau să se cearte cu Regele Charles și să îi reproșeze mariajul cu Camilla

Urmatoarea stire

Muntenii disperați pun capcane, dacă statul i-a părăsit – Buzoienii.ro

Stiri pe aceeasi tema