Vești proaste pentru români. Noi scumpiri la carne, lactate şi ouă


“În ultima perioadă, încă primim semnale din partea producătorilor de materii prime că ar exista din nou riscul să înceapă să avem niște comunicări de majorări de costuri ale materiilor prime”, spune un producător de lapte, pentru Antena 3

Conform acestei notificări pe care a primit-o un producător de lapte, ambalajele vor fi mai scumpe cu 15% începând cu această lună, fapt ce va genera noi scumpiri pentru industria lactatelor. 

Fermierii spun că prețul pentru un litru de lapte din fermă ar putea ajunge și la 3 lei de la 1 leu, anul trecut.

“Poate chiar s-a dublat prețul la ambalaje față de ce era anul trecut și prețul la ambalaje influențează și el prețul de vânzare în magazin. 

De la 1 octombrie, v-am spus, cine poate să vândă sub 3 lei o să dea faliment, cine nu poate… Cine vinde peste 3 lei o să reziste. Cine vinde sub 3 lei nu mai rezistă”, susţine un alt producător.

Scumpiri ambalaje

Sticlele și borcanele s-au dublat la preț. Acum, un borcan de 720 de mililitri are prețul de 2,5 lei. Anul trecut același borcan avea prețul de circa 1 leu, adică de două ori mai ieftin. 

Din cauza războiului din țara vecină, care era un furnizor important, piața din România a fost nevoită să se reorienteze spre alte ţări. 

În acest context, fermierii estimează majorări de 50% la carnea de porc, 30% la produse lactate, precum și de 20% la ouă.

Şi preţul uleiului se va schimba.

”Din luna noiembrie, cred că floarea soarelui se va duce exact cum a fost și la începutul lunii martie, undeva la 4.000 de lei pe tonă. La momentul acesta este 2.700. Atunci vom avea scumpiri pe raft drastic, cel puţin 20-30% la sută la ulei”, a declarat un fermier pentru Antena 3.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

”Este corect, rezonabil și așteptat să crească și salariile, și pensiile”

Urmatoarea stire

George Justinian, o legendă a hocheiului, i-a „torpilat” pe cei trei steliști

Stiri pe aceeasi tema