UPDATE/ Accident cu șapte victime pe drumul Arad – Șiria

Un accident rutier în care au fost implicate șapte persoane a avut loc în această seară pe drumul Arad- Șiria.

Pompierii arădeni au fost solicitați să intervină, joi seara, în jurul orei 19, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier între localitățile Horia și Șiria, în care au fost implicate două autoturisme.

Un echipaj SMURD s-a deplasat la locul intervenție iar în sprijinul acestuia au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate șapte persoane. „La momentul sosirii echipajelor de intervenție la locul accidentului, victimele erau conștiente și cooperante, neîncarcerate. Acestea au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale și transportate la spital, după cum urmează, echipajele Serviciului de Ambulanțp Județean au transportat la spital două victime, echipajul SMURD a transportat o victimă, iar patru victime au refuzat transportul la spital. Pentru decuplarea bornelor și asigurarea măsurilor PSI, un echipaj SVSU a fost prezent la locul producerii accidentului”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE/ „La data de 4 august, În jurul orei 19, a avut loc un accident rutier pe DJ709, în afara localității Șiria. Din cercetări a reieșit că un autoturism, condus de un șofer de 19 ani, din localitatea Galșa, care circula pe DJ 709 dinspre Șiria spre Horia a intrat, la km 21+900, în coliziune cu un autoturism condus de un alt tânăr de 19 ani, din localitatea Șiria. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a trei persoane, pasageri în autoturisme, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.



Citeste continuarea pe newsar.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Elicopterul SMURD Iasi a salvat de pe platoul Ceahlău o turistă cu probleme de sănătate – 7est.ro

Urmatoarea stire

Premierul Ciucă despre facturile la energie: O reducere mai mare a prețurilor nu este posibilă în acest moment

Stiri pe aceeasi tema
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va imbunatati experienta: politica cookie