Unul dintre cele mai mari mistere din istoria Vaticanului. Cazul Orlandi, redeschis


Magistratura Vaticanului redeschide unul dintre cele mai mari mistere din istoria sa. La aproape 40 de ani de la dispariția ei, Vaticanul a redeschis cazul Emanuela Orlandi.

Promotorul de justiție al Vaticanului, Alessandro Diddi, împreună cu Jandarmeria, au decis să redeschidă ancheta asupra unei afaceri care a zguduit Sfântul Scaun și cele mai înalte instituții ale sale.

Potrivit celor de la Adnkronos, obiectivul anchetatorilor este de a reexamina toate dosarele, documentele, rapoartele, informațiile și mărturiile.

Potrivit planului de lucru, se va porni de la datele dobândite în timpul procesului, se vor urmări noi piste și vechi indicii, care la vremea respectivă nu erau foarte amănunțite.

Pe scurt, se va porni de la examinarea fiecărui detaliu începând cu acea după-amiază de 22 iunie 1983, când o fată de 15 ani, Emanuela Orlandi, fiica unui angajat al Vaticanului, a dispărut în neant. Ultima oara a fost văzută când a plecat la o lecție de muzică în Piazza Sant’Apollinare.

Lângă bazilica cu același nume, mulți ani mai târziu, s-a descoperit că a fost înmormântat unul dintre liderii bandei Magliana, „Renatino” Enrico De Pedis, care, potrivit mai multor martori, a fost executantul material al răpirii fetei, „în numele unor înalți prelați”.

Dispariţia copilei a fost pusă pe seama comploturilor anti-papale, organizate de servicii de informaţii străine, pe seama grupării Magliana, un sindicat al crimei organizate, dar şi a mai multor agresori sexuali din cadrul clerului.

Citeste continuarea pe spotmedia.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Rectorul UBB reacționează după ce ministrul Bode a dat în judecată universitatea – Stiri pe surse

Urmatoarea stire

Un ministru israelian s-a deplasat în SUA / Blinken urmează să viziteze Israelul

Stiri pe aceeasi tema

Horoscop miercuri, 8 martie 2023

Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de miercuri, 8 martie 2023, urmărind horoscopul zilei valabil pentru fiecare…