Un nou accident pe Valea Oltului, la Călimăneşti. Traficul în zonă este blocat

Traficul rutier pe centura ocolitoare a staţiunii Călimăneşti – DN 7 CC- este blocat luni după-amiază, pentru a permite pompierilor să intervină pentru înlăturarea pericolului de incendiu la un camion care a intrat într-un parapet de pe marginea drumului, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea, relatează Agerpres.

„Şoferul autocamionului încărcat cu nacele a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat spargerea rezervorului de carburant, existând scurgeri de motorină pe carosabil. Traficul rutier este blocat până la restabilirea situaţiei de normalitate. Din fericire, nu a fost nimeni rănit”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Circulaţia rutieră pe centura ocolitoare a staţiunii Călimăneşti a mai fost blocată luni dimineaţa aproape patru ore, după ce un tren a acroşat o linie electrică şi o doborât trei stâlpi de electricitate, în cădere aceştia rănind şapte persoane care se aflau în zonă la cercetarea unui alt accident rutier provocat de un şofer de TIR care a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului.

Citește și…

Citeste continuarea pe www.g4media.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Gigi Becali îl ia tare pe Andrei Dumiter: „Joacă, bă, fotbal!”

Urmatoarea stire

Ce face 15 minute în fiecare zi cel mai fericit om din lume pentru a-şi menţine starea de bine

Stiri pe aceeasi tema