un bărbat ajuns în spital cu nivel de 7 ori mai mare


Potrivit revistei BMJ Case Reports, citată de Sky News, simptomele la bărbatul de vârstă mijlocie au început la aproximativ o lună după ce a început un regim intensiv de suplimente de vitamine.

Acesta se confrunta de trei luni cu simptome precum vărsături, greaţă şi crampe la picioare când medicul său l-a trimis la spital pentru tratament. De asemenea, bărbatul avea gura uscată, pierdere de greutate, sete crescută şi diaree.

Regimul zilnic al bărbatului a inclus peste 20 de suplimente fără prescripţie medicală. Ca parte a acestora, el lua 50.000 mg de vitamina D – necesarul zilnic este de 600 mg. Testele au arătat că nivelul său de vitamina D era de 7 ori mai mare decât nivelul necesar, iar organismul său avea un nivel ridicat de magneziu şi calciu. De asemenea, rinichii săi nu funcţionau corespunzător.

Medicii au declarat că această afecţiune – numită hipervitaminoză D – este în creştere, deşi este încă neobişnuită.

S-au folosit fluide intravenoase pentru a-i spăla organismul şi i s-au administrat medicamente pentru a reduce nivelul excesiv de calciu din sânge.

Dar, la două luni de la externarea din spital, nivelurile de vitamina D din corpul său erau încă mai mari decât cele necesare.

Autorii raportului au declarat că “la nivel global, există o tendinţă crescândă de hipervitaminoză D”.

Site-ul NHS spune că “unele persoane nu vor produce suficientă vitamina D din lumina soarelui, deoarece au o expunere foarte mică sau deloc la soare”.

Acesta recomandă ca adulţii şi copiii cu vârsta de peste 4 ani să poată lua un supliment zilnic care să conţină 10 mg de vitamina D pe tot parcursul anului, dacă nu ies des în aer liber, dacă se află într-o instituţie, cum ar fi un azil de bătrâni, sau dacă poartă de obicei haine care le acoperă cea mai mare parte a pielii atunci când sunt în aer liber.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Adversara Simonei Halep din semifinalele Wimbledon 2022

Urmatoarea stire

Adevărul despre boala lui Cătălin Botezatu! «Sunt la prezentare, nu la spital!»

Stiri pe aceeasi tema