Ultima ora local: Incendiu puternic la acoperisul unei societati cu profil de producere de mobilier » Monitorul de Suceava



Alertă majoră, în miez de noapte, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava după ce s-a anunțat un incendiu la o clădire administrativă a unui agent economic din satul Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei. Apelul la 112 a fost dat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.20.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru Situații de Urgență Vadu Moldovei, Bogdănești și Cornu Luncii au intervenit la fața locului cu un total de 6 autospeciale cu apă.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul construcției, cu pericol de propagare la o casă de locuit. Construcția este a unei societăți cu profil producere de mobilier și cuprindea și spații administrative dar și utilaje.

Incendiul manifestat pe suprafață mare a pus probleme, fiind lichidat în jurul orei 3.30 dimineață.

Focul a distrus acoperișul din azbociment pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. În interior au fost distruse obiecte de mobilier, diverse utilaje și alte bunuri materiale. S-au degradat pereții construcției, tavane, pardoseală și altele.

În mod cert, pagubele sunt foarte mari.

Cauza incendiului este cea mai des întâlnită în această perioadă – jar sau scântei provenite din coșul de fum necurățat, rezultă din cercetările preliminare ale pompierilor militari.

Pompierii militari transmit că au salvat restul clădirii administrative și o casă de locuit aflată în imediata apropiere (la doar 5 metri distanță) cu bunurile aferente.

Citeste continuarea pe www.monitorulsv.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cum depozitezi corect ouăle în frigider. Unde să le așezi și ce să faci înainte cu ele

Urmatoarea stire

Brad căzut peste mașină din trafic

Stiri pe aceeasi tema