Ucraina nu renunţă la nimic şi se va întoarce

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat după căderea oraşului Lisiciansk, ultimul bastion al Kievului în regiunea estică Lugansk, în mâinile ruşilor, că ţara sa ”nu renunţă la nimic” şi că va reveni în zonele aflate acum sub controlul ruşilor, transmite EFE, citată de Agerpres.

Într-una din recentele înregistrări video postate pe pagina sa de internet, Zelenski se referă la retragerea trupelor Kievului din Lisiciansk după asediul rus care a permis forţelor de invazie să deţină practic controlul asupra întregii regiuni din estul Ucrainei.

”Ucraina nu renunţă la nimic. Şi când cineva acolo la Moscova dă informaţii despre regiunea Lugansk, să-şi amintească relatările şi promisiunile făcute înainte de 24 februarie, în primele zile ale acestei invazii, în primăvară şi acum”, a declarat Zelenski, referindu-se la timpul de care au avut nevoie ruşii pentru a reuşi să controleze această regiune, aproape patru luni. ”Să evalueze în mod real ceea ce au obţinut în tot acest timp şi cât au plătit pentru aceasta. Pentru că rapoartele lor actuale se vor transforma în fum, la fel ca cele de dinainte”, a adăugat preşedintele Zelenski.

Armata ucraineană ”avansează gradual în regiunea Harkov, în regiunea Herson (aflată parţial sub controlul ruşilor) şi pe mare: (insula) Şerpilor este un bun exemplu în acest sens. Va veni ziua când vom spune acelaşi lucru despre Donbas”, a subliniat Zelenski.

Iar ”armata noastră îşi retrage oamenii din anumite puncte de pe front unde duşmanul are o mai mare putere de foc, exact asta s-a întâmplat în Lisiciansk, iar aceasta înseamnă un singur lucru: vom reveni graţie tacticii noastre, graţie livrărilor crescute de arme moderne”, a avertizat el.

După cucerirea Luganskului şi a unei părţi din regiunea vecină Doneţk, care împreună alcătuiesc provincia Donbas, teritoriu ucrainean revendicat de Moscova, ruşii şi-au creat un culoar care uneşte estul cu sudul şi peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal şi controlată de Kremlin încă din 2014, aminteşte EFE.

Recomandate

Ziua 128 de război. Rușii au atacat Odesa, după ce Ucraina i-a alungat de pe Insula Șerpilor / Cel puțin 18 morți, printre care 2 copii / Ucraina a început să exporte energie electrică spre UE, prin România, anunță Zelenski / Serghei Lavrov anunță o nouă ”cortină de fier” între Rusia și Occident

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Citește și…

Citeste continuarea pe www.g4media.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Mireasa 2022, sezonul 5. Yana a fost testată pozitiv cu Covid-19. Ce a transmis pe rețelele de socializare logodnica lui Andrei

Urmatoarea stire

”România este astăzi o țară sigură și stabilă social, economic și politic”

Stiri pe aceeasi tema