Trei persoane grav rănite într-un accident produs pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea


Trei persoane au fost rănite grav în urma unui accident produs duminică seara în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe bulevardul Calea lui Traian, unde a avut loc o coliziune între două autoturisme, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, informează Agerpres.

„Poliţiştii rutieri din municipiul Râmnicu Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier soldat cu rănirea mai multor persoane. Din primele verificări s-a constatat faptul că s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme, pe bulevardul Calea lui Traian, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma căreia a rezultat rănirea a trei persoane. Acestea au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

La locul accidentului au intervenit poliţişti, două echipaje de la Ambulanţă şi 10 pompieri cu autospeciale SMURD şi pentru descarcerare.

„Toate cele trei victime, catalogate de medicul prezent la faţa locului cu cod roşu, au fost transportate la spital, două dintre ele de către ambulanţele SAJ şi una de către SMURD”, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Citeste continuarea pe www.g4media.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Familia regală a României a fost colindată de dubașii de la Săvârșin. Majestatea Sa Margareta i-a servit cu ceai și cozonac VIDEO

Urmatoarea stire

VIDEO Povestea România Sălbatică

Stiri pe aceeasi tema