”Trebuie să rezolvăm conflictul într-un mod durabil, nu imediat”



Război în Ucraina, ziua 419. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, în timpul unei vizite în Brazilia, că Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil.

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Avioane de vânătoare și de spionaj din Rusia, interceptate în apropierea spațiului aerian al NATO
  • Președintele Braziliei se întâlnește cu Serghei Lavrov, înaintea lui Klaus Iohannis
  • Grupul G7 vrea intensificarea acţiunilor de aplicare a sancţiunilor impuse Rusiei
  • Slovacia a blocat importurile de cereale din Ucraina, după deciziile similare anunțate de Polonia și Ungaria
  • Vladimir Kara-Murza, proeminet opozant al lui Putin, condamnat la 25 de ani de detenție pentru trădare

Într-o conferinţă de presă cu omologul său brazilian, Lavrov a declarat că Rusia are ”un interes” ca acest conflict să se încheie cât mai curând posibil.

Rusia a transmis în repetate rânduri că orice soluţionare a conflictului trebuie să recunoască ”realităţile” anexării sale unilaterale a patru provincii ucrainene, pe care forţele sale armate le controlează parţial.

”Trebuie să rezolvăm conflictul într-un mod durabil, nu imediat”, dar nici ţările occidentale şi nici NATO ”nu contribuie” la acest lucru. Lavrov a acuzat Statele Unite şi Europa că ”nu-şi îndeplinesc obligaţiile pe care şi le-au asumat cu ani în urmă”, într-o aparentă aluzie la acordurile de la Minsk din 2014 şi 2015, care au pus capăt conflictului din estul Ucrainei, dar pe care actualul preşedinte al acestei ţări, Volodimir Zelenski, le califică astăzi drept ”concesii”, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Rusia susţine că a fost nevoită să intervină în Ucraina în februarie anul trecut pentru a-i apăra pe vorbitorii de limbă rusă de persecuţii şi pentru a împiedica Occidentul să folosească Ucraina pentru a ameninţa securitatea Rusiei.

Kievul şi Occidentul consideră că acestea sunt pretexte nefondate pentru un război de cucerire în care mii de oameni au fost ucişi şi oraşe ucrainene au fost devastate.

Război în Ucraina, 17 aprilie Slovacia a blocat importurile de cereale din Ucraina, după deciziile similare anunțate de Polonia și Ungaria

Război în Ucraina, 16 aprilie Noi atacuri ruse soldate cu morţi, în pofida Paştelui ortodox: Doi adolescenți au fost uciși în Nikolaev

Război în Ucraina, 15 aprilie Cel puţin 11 oameni au murit în atacul din Sloviansk

Război în Ucraina, 14 aprilie UE pregătește al 11-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia

Război în Ucraina, 13 aprilie Ucraina cere într-o conferință desfășurată la București ca Marea Neagră să devină o “mare a NATO”

Citeste continuarea pe www.antena3.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema