Tineri ajunşi la spital după o bătaie generală în plină stradă


Violențele de pe străzi par să nu se mai termine. Doi tineri, în vârstă de 19 și 22 de ani, au ajuns la spital după o bătaie generală care a avut loc în plină stradă.

Totul s-a petrecut marţi seară, în cartierul Grivița. Cei doi făceau parte dintr-un grup care s-a intersectat pe strada Griviţa cu un alt grup de tineri. Între aceştia a început un conflict pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. La scurt timp aceştia au început să îşi împartă pumni şi picioare. Cei doi au ieşit cei mai şifonaţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind apelat serviciul 112.


“Un echipaj medical a ajuns la faţa locului şi a acordat îngrijiri celor doi. Un pacient a suferit un traumatism la membrul inferior şi un altul la membrul superior. Ambii au fost transportaţi la Urgenţe”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii botoşăneni au deschis un dosar penal, urmând ca aceştia să încerce să identifice şi agresorii, care s-au făcut nevăzuţi. “Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin plângere scrisă, de către doi tineri, cu privire la faptul că ar fi fost agresați, de alţi tineri, cu care ar fi avut un conflict spontan. A fost înregistrat dosar sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sa alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele”, a precizat Delia Nenişcu, purtătrul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Citeste continuarea pe www.monitorulbt.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Horoscop 25 martie 2023. Zodia lovită de ghinion în weekend. Nimic nu merge conform planului

Urmatoarea stire

VIDEO Biden primit în Canada ca un ”mare prieten”, anunţă un acord privind imigraţia ilegală / 40.000 de migranţi au sosit anul trecut din Statele Unite în Quebec pe ”Drumul Roxham”

Stiri pe aceeasi tema