Țara europeană care a distribuit pături în bănci pentru a ajuta personalul să facă faţă temperaturilor mai scăzute la birou


Luni, 26 Septembrie 2022, ora 09:45

123 citiri

Băncile daneze distribuie pături pentru a ajuta personalul să facă faţă temperaturilor mai scăzute la birou, măsură introdusă ca parte a eforturilor de reducere a consumului de energie, relatează Bloomberg.

Ţara nordică limitează încălzirea la 19 grade Celsius în clădirile guvernamentale şi a încurajat companiile private să urmeze exemplul pe fondul îngrijorărilor că criza energetică europeană va duce la întreruperi de curent.

Aproape toate băncile majore din Danemarca au urmat exemplul şi au scăzut temperaturile, potrivit unui sondaj realizat de instituţia de presă locală FinansWatch.

La Arbejdernes Landsbank, al şaselea cel mai mare creditor al Danemarcei, celor 1.800 de angajaţi le-au fost oferite pături pentru cazurile în care le este frig, a declarat Peter Froulund, purtătorul de cuvânt al băncii. A cincea bancă ca mărime a Danemarcei, Spar Nord Bank, pune la dispoziţie celor 1.600 de angajaţi ai săi pături, jachete şi cămăşi pe care le are deja în sucursalele şi birourile sale.

”Acestea sunt articole pe care le distribuim în mod normal clienţilor, dar angajaţii noştri le pot folosi acum dacă doresc”, a spus Neel Rosenberg, purtătorul de cuvânt al creditorului.

Citeste continuarea pe ziare.com

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

ANCOM va închiria mașini VIP de peste un milion de euro

Urmatoarea stire

„Vor intra cei care au jucat mai puțin până acum”

Stiri pe aceeasi tema