Ionuț Fintoiu (33 de ani) este
muscelean, e asistent social, cochetează cu muzica și are o pasiune moștenită
din familie: colecționează costume populare. Nu orice port popular face
obiectul pasiunii sale, ci numai costumele din Muscelul de Nord – Rucăr,
Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței, pe care le consideră cele mai complexe costume
și pentru studierea cărora își alocă cea mai mare parte a timpului.
Ionuț Fintoiu. FOTO Arhiva personală
„Weekend Adevărul“: Când ați început să colecționați costume populare?
Ionuț Fintoiu: Colecționarea de costume a început din timpul facultății. La momentul respectiv,
profesorul meu de filosofie m-a rugat să-i aduc un costum rucărean să-l folosească
pentru un studiu. Nu știam mare lucru despre această lume a costumelor și am
mers senin acasă la bunica și i-am cerut un costum pentru profesor.
Uimirea a
fost extremă când bunica, generoasă de felul ei, a refuzat, chiar apostrofându-mă,
că ea nu a lucrat mai mult de jumătate de an ca să-și dea munca. Eu promisesem
costumul (ce nu face studentul să intre în grațiile profesorului!), așa că m-am
repliat rapid și mi-am spus că sigur găsesc prin sat la cineva. Norocul a fost
că am găsit destul de repede și… l-am achiziționat!
Ajuns la destinație cu
promisul costum, am stat jumătate de zi să ascult fascinat tot ce mi-a povestit
domnul profesor despre simbolurile și semnele folosite, despre felul cum a fost
creat. A fost scânteia care cred că a declanșat totul: după acest prim pas, am
început să caut costume, să ascult istoria din spatele lor, să înțeleg sentimentele
celor care au ales să-și spună povestea cu acul. Și acum, după 15 ani de când
am început să strâng costume, aceste povești ale celor care le-au lucrat încă mă
fascinează.
Ionuț Fintoiu și o parte din colecția sa. FOTO Arhiva personală
Fiecare costum cu însemnătatea lui
Când ați început să înțelegeți cu
adevărat ce înseamnă costumul popular și cum a crescut pasiunea aceasta?
Una dintre primele mele ii a fost găsită aruncată în cușca
unui câine – o ie de o frumusețe maximă, lucrată atât de migălos și de atent
încât ai crede că Ielele însele au coborât să o admire.
Am început cu adevărat
să înțeleg ce înseamnă costumul atunci când mi-a fost clar că el nu se poartă
la voia întâmplării, că fiecare culoare de pe costum reprezintă fie statutul în
societate, fie starea materială, fie cea sufletească… și atunci avem culori
deschise când sufletul celei care îl poartă este asemenea unui trandafir, pur,
și aici regăsim: roz, verde, turcoaz, trecând spre perioada adolescenței – când
majoritatea își legau destinul de o altă inimă și purtau costume de culoare roșie
(până în 1950, costumul roșu era de mireasă), alb, crem.
Odată cu înaintarea în
vârstă, ca tinere neveste, avem în costum culori predominante: grena, albastru,
mov și ajungem la perioada maturității, când singurul costum permis era cel de
culoare neagră, în general cu ie țesută fără fluturi. Ultimul costum purtat de
o gospodină în timpul călătoriei pe pământ era cel de doliu, unde și fota aleasă
era doar cu mătase neagră.
Toate acestea erau costume purtate în timpul sărbătorilor
– la biserică sau la evenimente de familie. Pentru ținuta de zi cu zi, era un
costum simplu cu fota vărgată (cu dungi de diferite culori: roz, verde, albastru,
mov) și ie țesută sau cusută cât mai simplu. Astfel am perceput eu costumul, ca
o poveste nescrisă a Universului, când toate erau așezate cu un anume rost!
Pasiunea
cred că a existat dintotdeauna, doar că a trebuit să existe scânteia și să am
răbdare să o descopăr, să o înțeleg și să o scot la lumină! Poate ăsta a fost
rostul meu, pentru că fiecare suntem meniți și avem un anume scop pe lumea
asta.
Costumul roz, de pe vremea boierilor
Povestiți-ne, vă rog, despre
prima piesă din colecția dumneavoastră.
Prima piesă de colecție, certificată de cei din jur, a
fost o fotă. La noi în zonă poți să ai toate culorile de costum, dacă nu ai o
fotă „cu berze“, nu ai nimic. Este fota reprezentativă a zonei, înglobează în ea eleganța,
starea și statutul social; este o fotă dinainte de 1918, țesută în război, când
cei cu stare materială își permiteau din belșug fir metalic și mătăsuri
colorate! Ulterior au mai ajuns la mine în colecție și altele, la fel de
valoroase.
V-a impresionat în mod deosebit
povestea vreunuia dintre costumele pe care le-ați colecționat?
Da, se întâmpla la un botez la care am cântat și unde,
aproape din întâmplare, am întrebat dacă nu cumva are vreun costum, și atunci o
doamnă a venit cu un splendid costum roz. Am aflat și povestea lui: mama
doamnei a fost slujnică la curtea unor boieri și datorită vredniciei sale,
aceștia i-au dăruit acest costum.
Acasă, povestind vecinei mele despre fericita
achiziție, vine și îmi arată poza cu soacra ei îmbrăcată în… costumul meu
roz. După ceva vreme, impresionată de coincidență, vecina mea a venit și mi-a dăruit
o cămașă cusută pentru socrul ei – o cămașă de bărbat cusută cu același model
și aceeași mătase roz. Fiecare piesă e unică, fiecare vine cu povestea ei la
pachet, de multe ori nu neapărat povești frumoase, povești încărcate de ani, de
lacrimi, dorințe, visuri împlinite sau nu!
Aveți în colecția dumneavoastră
și piese lucrate inedit, cusute altfel, diferit de tehnica zonei din care
provin?
Am în colecția mea o cămașă care datează din perioada în care
bunicile noastre credeau în zâne, iele, făpturile mistice care nu suportă
concurența, care atrag și iau tot ce este perfect, care ard și mistuie sufletul
mânat de o iubire prea mare sau un vis prea măreț! Pentru a dezorienta aceste
făpturi, bunicile noastre alegeau să pună pe ii câte o cusătură care nu
aparținea totului unitar al cămășii, nici ca model, nici ca tehnică de lucru
dominante și era așezată întotdeauna asimetric de tot ce se cosea.
Așa erau
convinse, ziceau ele, că nicio forță nu le va lua ceva ce le aparține. De
asemenea, modelele cusute sau țesute erau ținute secret până la o anumită
sărbătoare sau eveniment. Ca și acum, atunci, fiecare voia să fie diferită,
unică, de cele mai multe ori se coseau în același timp două ii – una pe care o
prezenta la clacă, șezătoare, și o alta cusută pe ascuns cu lacrimile, dorul și
împlinirea fiecăreia.
Am adunat foarte multe costume și ii, am schimbat foarte
multe, am dăruit, am primit. Am și costume cu același model, dar totuși
diferite. Fiecare dintre ele m-a învățat câte ceva, fie că a fost vorba de povestea
coarnelor de berbec, romburi, ori de flori, fiecare mi-a demonstrat că
imaginația nu are limite. Când crezi că ai văzut tot, apare ceva ce-ți dă o altă
interpretare, altă viziune asupra vieții.
Ia găsită în cușca unui câine. FOTO Arhiva personală
De neprețuit
Cum puneți în valoare toate
aceste piese unicat? Ați organizat expoziții? Dâmbovicioara este o comună
turistică. Cei care o vizitează vin să se intereseze de costume, să cumpere,
eventual, o ie autentică?
Colecția mea cuprinde doar costume din Muscelul de Nord –
Rucăr, Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței, și pot spune, din punctul meu de vedere,
că sunt cele mai complexe costume. Încerc să le pun în valoare de câte ori am
ocazia. Acum este mult mai ușor când avem acces la atâta tehnologie; organizez
și mini-expoziții pentru turiștii interesați de a simți românește.
Majoritatea turiștilor
vin la expoziție sceptici, însă când ajung să înțeleagă și să simtă o cămașă
românească își schimbă total impresia! De multe ori le mai dau posibilitatea să
și îmbrace câte un articol popular, să simtă cum e să aparțină locului. Fiecare
descoperă o altfel de emoție și pleacă încărcat de energie, care e transmisă,
verbal sau virtual, către alți viitori vizitatori!
Costumul roz. FOTO Arhiva personală
Cât valorează cel mai de preț
costum din colecția dumneavoastră și cât a fost dispus până acum cineva să
plătească la achiziția unei piese?
Fiecare e valoros. Ca valoare financiară, cred că vestita
fotă cu berze a avut cel mai mare preț. O doamnă din America mi-a oferit 3.000
de dolari doar pentru fotă.
