Surpare de pământ într-o comună de pe litoral. Localnicii din 23 August, speriați de risc

Locuitorii
comunei 23 August, județul Constanța, spun că nu au mai văzut așa ceva.
Autoritățile locale au chemat un specialist care să o analizeze pentru a vedea
cauzele.

Groapă apărută în comuna 23 August, Constanța. SURSA Primăria 23 August

O groapă adâncă
de trei metri și cu diametrul de cinci metri a apărut din senin pe un teren
agricol din localitatea 23 August.

„Nu putem să
spunem ce s-a întâmplat. O să vină un specialist care ne va da un punct de vedere,
un geolog de la Constanța”,
declară viceprimarul comunei, Dan Trușcă.

image

Groapa are un diametru de 5 metri. SURSA Primăria 23 August

Acesta arată că
groapa a apărut dintr-odată, iar localnicii susțin că așa ceva nu au mai văzut
pe terenurile lor.

Terenul pe care a
apărut groapa este un teren agricol, iar
utilajele agricole treceau prin zona respectivă, astfel încât oricând se putea întâmpla un accident.

image

Adâncimea gropii este de 3 metri. SURSA Primăria 23 August

23 August este una dintre localitățile riverane Mării Negre, îmvecinându-se cu Costineștiul și municipiul Mangalia. Comuna este străbătută de drumul național 39 care face legătura între Constanța și Vama Veche.

Mal prăbușit pe marginea Canalului

Mai aproape de
municipiul Constanța, în comuna Cumpăna, de trei ani, malul Canalului
Dunăre-Marea Neagră a luat-o la vale.

În mai
2019, pe strada Dunării din Cumpăna a apărut o fisură. Oamenii au pus totul pe
seama apropierii de Canalul Dunăre-Marea Neagră, strada fiind situată chiar
deasupra malului. Însă, în câteva săptămâni fisura s-a mărit, iar porţiuni din
mal, inclusiv stradă, s-au prăbuşit spre canal.

Malul Canalului s-a prăbuşit la Cumpăna FOTO Călin Gavrilaş

Malul surpat de la Cumpăna FOTO: Călin Gavrilaș

De
atunci, la faţa locului a fost un adevărat pelerinaj: experţi peste experţi,
oameni politici locali şi de la centru, chiar şi un ministru al Transporturilor a
trecut pe acolo. Toţi dădeau asigurări că problema se va rezolva şi că statul
va aloca banii necesari reparaţiilor.

Cu toate acestea, pământul a continuat să se prăbușească, iar câteva familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele deoarece oricând se putea întâmpla o tragedie.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Petrolul a anunțat când va debuta Budescu: „Stă bine cu kilogramele”

Urmatoarea stire

Fără corn şi lapte. Un primar din Gorj a reuşit ce nu au putut autorităţile: Oferă pachete copiilor din banii economisiţi anul trecut

Stiri pe aceeasi tema