Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în această seară, printr-o postare pe Facebook că demisionează din funcție. 

”Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ.

Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine.

Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească.

În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată””, a notat ministrul.

Acuzații de plagiat

Demisia ministrului vine după ce de mai multe săptămâni i s-a cerut demisia în mai multe rânduri din cauza acuzațiilor de plagiat care i se aduc.

”Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B). Cei doi profesori semnaseră cele 13 capitole plagiate de Cîmpeanu în 2006 în alte patru ediții anterioare ale cursului, datate 1987, 1990 și 1993 și 2000”, a scris Press One.

Plagiatul este doar un aspect al problemei descoperite în lucrarea științifică asumată de ministrul Cîmpeanu.

”Acesta și-a însușit în mod fraudulos și paternitatea creației celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar.

Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care am descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă”, a mai scris publicația online.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube


de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Citeste continuarea pe www.turnulsfatului.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Popularitatea lui Putin în Rusia este în scădere după mobilizare, dar rămâne mai mare decât cea de dinaintea războiului

Urmatoarea stire

VIDEO Scandal între George Simion și Jandarmerie, la 3 dimineața, în Piața Victoriei/ Liderul partidului extremist AUR țipa, live pe Facebook: ”Plecați de-aici! Nu vă e rușine? Haide, și tu! Pleacă acum!”/ Jandarmii îi reproșau folosirea sistemelor de sonorizare în toiul nopții/ AUR: ”Pe cine deranjăm?”

Stiri pe aceeasi tema