Un copil în vârstă de cinci ani a murit, joi seara, după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă din comuna Bilca, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, potrivit digi24.ro.
Copil de 5 ani, mort, după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă
Pompierii suceveni au fost anunțaţi, joi seara, că există posibilitatea ca un copil să fi căzut cu bicicleta într-un canal cu apă, situat de-a lungul râului Suceava, în comuna Bilca.
„Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat, în această seară, în jurul orei 20:00, despre faptul că exista posibilitatea ca un copil să fi căzut cu bicicleta într-un canal cu apă, situat de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca. La faţa locului, s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi cu o ambulanţă cu echipaj de prim-ajutor”, a transmis, joi seară, ISU Suceva.
Trupul neînsufleţit al copilului, un băieţel în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost identificat, în jurul orei 21:30, la o distanţă de circa 2.000 de metri faţă de locul indicat, în care ar fi fost văzut ultima oară, potrivit sursei citate.
Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzei producerii accidentului.