SUA livrează noi arme către Ucraina, în valoare de 725 milioane de dolari. Pachetul cuprinde, printre altele, și muniție pentru sistemele HIMARS


În capitolul intitulat “Câștigarea competiției cu China și constrângerea Rusiei”, strategia SUA subliniază că Republica Populară Chineză și Rusia sunt din ce în ce mai apropiate, dar provocările pe care le ridică sunt, în mod important, diferite.

“Vom acorda prioritate menținerii unui avantaj competitiv durabil față de RPC, limitând în același timp o Rusie încă profund periculoasă”, arată documentul.

China – singurul concurent capabilă să reconfigureze ordinea globală, element central al economiei lumii cu care SUA ar putea coexista pașnic

© Official White House Photo by Cameron Smith

Republica Populară Chineză – este singurul concurent care are atât intenția de a remodela ordinea internațională, cât și, din ce în ce mai mult, puterea economică, diplomatică, militară și tehnologică pentru a face acest lucru. Beijingul are ambițiile de a crea o sferă de influență sporită în Indo-Pacific și de a deveni principala putere mondială. (…) În același timp, RPC este, de asemenea, un element central al economiei globale și are un impact semnificativ asupra provocările comune, în special schimbările climatice și sănătatea publică globală. Este posibil ca Statele Unite și RPC să coexiste în mod pașnic, să împărtășească și să contribuie la progresul uman și să contribuie la acesta împreună.

Strategia SUA față de China are trei aspecte:

1) investiții interne și consolidarea fundamentelor puterii naționale – competitivitate, inovație, reziliență, democrație;

2) alinierea eforturilor cu rețeaua de aliați și parteneri, acționând cu un scop comun și pentru o cauză comună;

3) concurență responsabilă cu China pentru a apăra interesele proprii și a ne construi viziunea americană pentru viitor;

“Concurența cu RPC este cea mai pronunțată în Indo-Pacific, dar este, de asemenea, din ce în ce mai mult globală.  În competiția cu Republica Populară Chineză, ca și în alte domenii, este clar că următorii zece ani vor fi deceniul decisiv. Ne aflăm acum la un punct de inflexiune”, arată documentul.

Rusia – constrângere, o strategie cu repetiție. Plus: sprijinirea Ucrainei, apărarea teritoriului NATO și descurajare nucleară

© Kremlin.ru

Federația Rusă – reprezintă acum o amenințare imediată și persistentă la adresa păcii și stabilității internaționale după ce, în ultimul deceniu, a ales să urmeze o politică externă imperialistă cu scopul de a răsturna elemente cheie ale ordinii internaționale. 

Strategia SUA față de Rusia este definită printr-o politică de constrângere pe care Washington-ul a mai practicat-o și în anii Războiului Rece, când competitorul pentru supremație în confruntarea bipolară era Uniunea Sovietică.

Documentul subliniază că deși unele aspecte ale abordării SUA față de Rusia vor depinde de traiectoria războiului din Ucraina, o serie de elemente sunt deja clare.

1) În primul rând, Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina în lupta sa pentru libertatea sa, vor ajuta Ucraina să se refacă din punct de vedere economic și vor încuraja integrarea regională cu Uniunea Europeană.

2) În al doilea rând, Statele Unite vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO și vor continua să construiască și să aprofundeze o coaliție cu aliații și partenerii pentru împiedica Rusia în provocarea de daune suplimentare securității, democrației și instituțiilor europene.

3) În al treilea rând, Statele Unite vor descuraja și, după caz, vor răspunde la acțiunile rusești care amenință interesele fundamentale ale SUA, inclusiv atacurile rusești asupra infrastructurii și democrației.

4) În al patrulea rând, Statele Unite nu vor permite Rusiei sau niciunei puteri să își atingă obiectivele prin utilizarea sau amenințarea cu utilizarea armelor nucleare, această abordare bazându-se pe faptul că armata convențională a Rusiei va fi slăbită după războiul în Ucraina, ceea ce va spori probabil capacitatea Moscovei de a se va baza mai mult pe armele nucleare în planificarea sa militară. În privința acestui element, SUA își păstrează interesul de reconstruire a acordurilor de securitate europene pentru a menține stabilitatea strategică.

5) Statele Unite vor susține și dezvolta moduri pragmatice de interacțiune pentru a gestiona chestiuni în care relațiile cu Rusia pot fi reciproc avantajoase.

Potrivit lui Joe Biden și Casei Albe, noua strategie de securitate națională a SUA este una de tip “360 de grade”, iar introducerea acesteia se încheie cu cu o proiecția că “SUA au totul pentru a câştiga competiţia secolului al-XXI-lea. Ieşim mai puternici din fiecare criză. Şi nu este nimic din ceea ce nu putem face, pentru viitorul nostru și pentru cel al lumii”.

Citeste continuarea pe www.caleaeuropeana.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Sistemele audio Devialet, o experiență absolut unică

Urmatoarea stire

„Puteam pe la 16 ani să iau un pumn de pastile, că am avut tentative. Cine nu are?”. Andreea Văduva, tânăra care și-a găsit salvarea în poezie, ignorând astfel toate încercările vieții

Stiri pe aceeasi tema

Armata rusă se retrage din Herson

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a ordonat miercuri retragerea trupelor ruse din Herson și regruparea lor pe malul stâng…