STUDIU Dieta fără carne ar putea duce la stări de depresie accentuate


Asocierea dintre vegetarianism şi depresie este încă neclară, de aceea cercetătorii şi-au propus să investigheze asocierea dintre o dietă fără carne şi prezenţa episoadelor depresive în rândul adulţilor.

A fost efectuată o analiză transversală cu date de bază din populaţia ELSA-Brasil, care a inclus 14.216 brazilieni cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani.

 

O dietă fără carne a fost definită din într-un chestionar validat de frecvenţă alimentară. Instrumentul Clinical Interview Schedule-Revised (CIS-R) a fost utilizat pentru a evalua episoadele depresive, potrivit ScienceDirect.

 

Asocierea dintre dieta fără carne şi prezenţa episoadelor depresive a fost exprimată ca un raport de prevalenţă (PR), determinat prin regresie Poisson ajustată pentru variabilele potenţial confuze şi/sau mediatoare: parametrii sociodemografici, fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică, mai multe variabile clinice, starea de sănătate autoevaluată, indicele de masă corporală, aportul de micronutrienţi, proteine, nivelul de procesare a alimentelor, aportul zilnic de energie şi modificările în dieta din ultimele 6 luni.

 

Cercetătorii au descoperit o asociere pozitivă între prevalenţa episoadelor depresive şi o dietă fără carne. Persoanele care nu consumau carne au înregistrat aproximativ de două ori mai multe episoade depresive decât consumatorii de carne.

 

În urma studiul s-a ajuns la concluzia că pisoadele depresive sunt mai răspândite la persoanele care nu consumă carne, independent de factorii socio-economici şi de stilul de viaţă. Deficienţele nutritive nu explică această asociere. Natura asocierii rămâne neclară, iar datele longitudinale sunt necesare pentru a clarifica relaţia cauzală.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

INFOMANIA • 25 septembrie în istoria muzicii

Urmatoarea stire

Am descifrat misterul tatuajului de pe obrazul stâng al Biei Khalifa! Ce înseamnă, de fapt, “PUTA AMA”

Stiri pe aceeasi tema