Iosif Stalin revine pe ecrane și amintește telespectatorilor una dintre cele mai întunecate pagini ale comunismului sovietic. Canalul franco-german „Arte” difuzează în prezent un documentar despre epurările care au afectat partidele comuniste din Europa de Est în anii ’50 la ordinul dictatorului rus.
Originea acestei chestiuni este decizia mareșalului Tito din 1948 de nu supune Iugoslavia ordinelor Moscovei, așa cum au făcut-o și celelalte părți. Această decizie de independență a lui Tito l-a înfuriat pe Stalin și l-a determinat să ordone epurări în partidele comuniste din Europa de Est pe motiv că acestea ar fi fost afectate de „titişti”.
Evaluarea lui Stalin nu avea nici cea mai mică dovadă și, prin urmare, era falsă, dar comuniștii europeni au decis să procedeze la aceste epurări. Stalin a trimis agenți ai KGB și ai GRU să organizeze o serie de procese care au decapitat diverse partide.
Epurarea care a avut cel mai mare ecou internațional a fost cea desfășurată la Praga împotriva liderilor partidului comunist cehoslovac, condus de Rudolf Slansky, care la rândul său era vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.
Cincisprezece lideri ai partidului ceh au fost arestați și trimiși în judecată unde, după „spălarea creierului“, au fost acuzați că au pus la cale un complot împotriva statului, în complicitate cu comunitatea evreiască.
Instanța nu a arătat nici măcar cea mai mică dovadă a acelei acuzații pentru că aceasta nu a existat. Slansky nu era deloc un „titista” pentru că, în plus, îl admira pe Stalin și, în timp ce era la putere, a urmat linia dură a dictatorului sovietic. Procesul a fost o asemenea farsă, încât Stalin însuși, care dorea să facă un film de propagandă despre proces, a renunțat la el.
Lucrul curios a fost că atunci când Slansky declara: „cei mai periculoși dușmani sunt cei care se ascund în rândurile noastre”. Aceasta a fost o aluzie la posibile epurări înainte ca Stalin să le ordone pe ale lui.
Curtea l-a acuzat pe Slansky și pe ceilalți paisprezece deținuți că „ar fi o bandă de proscriși, trădători troțkiști și titoiți, sioniști dușmani ai poporului”. Toate fără nicio dovadă, fără niciun acuzator în rândul publicului. Dar Slansky nu era nici titoit, nici troțkist, nici sionist. A fost un stalinist dur până când a fost spânzurat.
Unsprezece dintre cei cincisprezece inculpați, inclusiv ministrul de externe Vladimir Clementis și economistul Rudolf Margilius, au fost condamnați la moarte și executați. Intelectualul, Arthur London, care aparținuse „Comintern” și luptase în brigăzile internaționale din Spania, a fost salvat de la spânzurare și a fost condamnat la închisoare pe viață. În 1968, a fost reabilitat și a scris celebra sa carte „Acuzația”, care a devenit un film internațional de mare succes.
Când a fost spânzurat la 3 decembrie 1952, Slansky a declarat: „Voi faceți o greșeală pentru că nu există o conspirație împotriva democrației populare. Este o greșeală monstruoasă.”
Documentarul difuzat de „Arte” a generat în aceste zile discuții tensionate între intelectualii și istoricii francezi și germani. Unii au spus că nu are niciun sens, în secolul XXI, să ne amintim de trecutul anilor 50, că acest lucru este inutil și că noile generații nu au nici cel mai mic interes să-l cunoască. Alții, însă, au spus că este bine ca problema să fie adusă din nou în discuție pentru că Putin se comportă ca un alt Stalin.
Nici această acuzație nu are sens. Putin a ordonat invadarea Ucrainei, dar nu a efectuat nicio epurare politică și nu și-a trimis oponenții în Siberia. A-l compara cu Stalin este imbecilitate. Ce se întâmplă este că războiul din Ucraina, pentru că durează mai mult decât se presupunea, a deschis discuții care se pretează la orice. Canalul „Art” și-a dat seama de acest lucru și a lansat documentarul.
Margilius, înainte de a muri spânzurat, îi va scrie fiului său o scrisoare în care îi spune „Sper că te vei dedica construirii unei lumi comuniste”.
