E o întrebare la care, cândva, guvernanții noștri, care
vor mai fi ei atunci, va trebui să învețe să răspundă corect, în favoarea
intereselor naționale de supraviețuire. Poate, atunci, vom avea profesioniști
de politică externe și geo-strategie care să le spună guvernanților cum să
navigheze pentru a asigura echilibrul delicat între corectitudinea necesară a
politicilor susținând alianțele din care facem parte și contractele economice
care nu iau deloc seama de idiosincraziile politicianiste.
FOTO EPA-EFE
Uite un exemplu care chiar este extrem de evident și
arată, ca la manual, cum politica în dimensiune europeană și euro-atlantic
poate continua cu mesajele ei pure, dure și intransigente și, în același timp,
exact aceeași echipă de politicieni să pună în prim plan și urgențele
fundamentale ale țării lor în materie de dezvoltare economică. Iată ce-a făcut
Emmanuel Macron în China.
Pe de o parte, și-a făcut partea de treabă în ce privește
solidaritatea europeană, aliniindu-se pe poziția de acum cunoscută, repetată la
Pekin de Ursula von der Leyen în ce privește avertismentele lansate de UE
pentru a nu avea surpriza unui ajutor militar chinez către Rusia care, desigur,
ar influența dramatic soarta conflictului din Ucraina.
Dar, pe de altă parte, conform unei tradiții pe care
liderii Români uitată din diverse motive de ai noștri, Macron a venit la Pekin însoțit
de peste 50 de reprezentanți ai lumii de afaceri și cu o foarte clară agendă
de priorități economice naționale. Și a bifat-o, sec, fără multe
comentarii, rapid și foarte precis, cu rezultate absolut notabile. Iată, citiți
despre ce-a fost vorba și realizați că toate astea s-au negociat în amănunt, de
mult, pe diverse paliere ale diplomației economice (există și așa ceva, la
alții), exact în momentele în care, politic, la Bruxelles se vorbea public
despre faptul că trebuie să considerăm China drept un rival sistemic, așa cum
decidea Parlamentul European în neasemuita sa înțelepciune.
Au fost semnate acum mai multe acorduri în domenii
strategice, contracte în valoare de zeci de miliarde fiecare, deschizând piețele
reciproc pentru investiții viitoare în domenii strategice în sectoarele ca
transporturile, agricultura, energia, tehnologia de vârf și cultura.
Se va deschide în China (în zona Tianjin, în apropiere de
Pekin), o a doua linie de producție AIRBUS care va începe să producă aproape
imediat, adică începând cu a doua jumătate a anului cu 2025. Practic, se va
dubla capacitatea liniei existente și care a produs peste 600 de avioane tip
AIRBUS A320, ceea ce confirmă estimarea că piața producției de avioane din
China a ajuns acum cea de-a doua ca importanță în lume.
Grupul energetic EDF și colosul chinez CGN au prelungit
acordul lor de parteneriat global început în 2007. Privește concepția, construcția
și exploatarea centralelor nucleare. S-au mai semnat și acorduri de cooperare
în ce privește producția de electricitate cu un proiect considerat revoluționar
de energie eoliană în largul mării și o preluare de participare la o instalație
terestră deja existentă.
Armatorul francez CMA-CGM (nr. 3 pe plan mondial) a
semnat un acord cu COSCO (nr.1 în China) și portul Shanghai pentru furnizarea
de bio-etanol și de e-metanol.
Compania franceză SUEZ de gestionare a aprovizionării cu
apă și prelucrare a deșeurilor a obținut un contract pentru desalinizarea apei
de mare, OREAL a semnat cu gigantul
ALIBABA în domeniul „consumului durabil”, China a emis 15 noi autorizații în
domeniul agroalimentar , tot atâtea porți deschise pentru exportul d produse
către această țară, ceea ce deschide
perspective comerciale și financiare imense pentru exportul cărnii de porc din
Franța în condițiile în care aceasta este mâncarea preferată în țara cu 1,4
miliarde de locuitori. În fine, anul viitor, pentru prima oară, va exista o
expoziție Versailles în Cetatea Interzisă…
Desigur, să păstrăm proporțiile și să sperăm în măsura
permisă de capacitățile pe care le mai are România, dar și de calitatea
serviciului său diplomatic și de prestația guvernamentală în domeniu. Dar, cu toate
astea, întrebarea de titlu cred că este justificată deoarece ratăm șanse care
nu se mai întorc sau, atunci când reapar la orizont, costă din ce în ce mai
scump.
Cine se va ocupa, totuși, măcar cât de cât, de
deschiderea de drumuri și stabilirea (sau restabilirea) de contacte cu
parteneri externi care să aducă ceva concret pentru producătorii români,
folosind baza existentă în țara noastră? Nu e întrebarea retorică, ci una de
supraviețuire.
