Sf. Filofteia de la Curtea de Argeş. “Tatăl ei cel gros la minte” o chinuia


Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 decembrie.

S-a născut în oraşul Târnovo şi i s-a dat din botez numele Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu).

Sfânta Filofteia de mică mergea la biserică, sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericeşti şi asculta cu luare-aminte cele ce se citeau. Le sădea în inima sa şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar şi putere spre a le împlini cu fapta. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia.

Căci mergînd adeseori la biserică şi ascultînd cu luare-aminte Sfintele Scripturi „s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfântă Evanghelie, în care Domnul fericeşte pe cei milostivi:

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa şi atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atâta credinţă l-a primit, ca şi cum din însăşi gura Domnului l-a luat”….

Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema