[ditty id=108033]

Serialul Netflix care i-a cucerit pe români. A urcat pe locul 1 în topul preferințelor


Cu toate că au trecut doar câteva zile de la premiera celui de-al doilea sezon, a făcut furori în rândul abonaților de la noi din țară ai platformei de streaming. Serialul Netflix care i-a cucerit pe români spune o poveste facinantă, din care nu lipsesc umorul, drama și nici suspansul. Producția a urcat pe locul 1 în topul preferințelor.

Serialul Netflix care i-a cucerit pe români

O nouă săptămână, o nouă premieră pentru abonații celebrei platforme de streaming. Se pare că zilele în care Kaleidoscope cucerea prima poziție în topul preferințelor românilor au ajuns la final, locul lui fiind luat de serialul Netflix ce a ajuns la al doilea sezon.

„Ginny și Georgia” a avut premiera pe 8 ianuarie 2023 și a ajuns, în doar patru zile, pe locul întâi în topul preferințelor românilor, fiind cel mai vizionat serial de pe Netflix în rândul publicului de la noi din țară.

Serialul american de comedie-dramă a fost creat de Sarah Lampert și spune povestea lui Ginny Miller, o adolescentă în vârstă de 15 ani, care este mai matură decât mama ei, Georgia, care are 30 de ani.

Acțiunea se petrece, în mare parte, într-un oraș din New England, unde Georgia decide să se stabilească cu fiica ei Ginny și fiul Austin pentru a le oferi o viață mai bună decât a avut ea. Din distribuție fac parte Brianne Howey (care o interpretează pe Georgia Miller), Antonia Gentry (Ginny Miller), Diesel La Torraca (Austin Miller).

Va exista un nou sezon?

Al doilea sezon nu duce lipsă de momente șocante – foști soți, amantlâcuri secrete, povești de dragoste și un final ce îi va lăsa fără cuvinte pe privitori și nerăbdători să afle continuarea poveștii.

În ciuda succesului uriaș de care se bucură, Netflix încă nu a dezvăluit care va fi soarta serialului, ceea ce înseamnă că fanii încă se întreabă dacă va exista un sezon trei.

Cu toate astea, semnele sunt încurajatoare. Modul în care se termină ultimul episod ne arată că scenariștii au planuri pentru un alt sezon, în cazul în care producția va primi undă verde de la Netflix.

Așa cum ne-am obișnuit deja, vom mai avea de așteptat până când reprezentanții platformei de streaming vor anunța dacă „Ginny și Georgia” va avea și un al treilea sezon. Dacă serialul va reuși să se mențină în top în următoarele câteva săptămâni, acest lucru nu va face decât să îi crească șansele de a fi reînnoit.

Citeste continuarea pe playtech.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Premier League: Fulham o învinge pe Chelsea, scor 2-1

Urmatoarea stire

Când scăpăm de fenomenele meteo periculoase. Cât mai ține vremea rea și unde cresc temperaturile

Stiri pe aceeasi tema