Seismul din Mexic: Un tsunami cu „intensitate scăzută“, aşteptat în Noua Caledonie

Valuri anormale cu înălţimi de la 20 până la 30 de centimetri, „corespunzând unui tsunami cu intensitate scăzută”, sunt aşteptate în Noua Caledonie marţi în jurul orei locale 18:00 (07:00 GMT) în urma puternicului seism care a lovit luni seară vestul Mexicului, au anunţat autorităţile locale.

Un tsunami cu intensitate scăzută, așteptat să se înregistreze în Noua Caledonie Foto Shutterstock

„Mişcări anormale ale mării” ar trebui să fie observate spre sfârşitul zilei de marţi în Noua Caledonie după seismul din Mexic, care a avut magnitudinea de 7,7.

Însă „nu există un risc de producere a unui tsunami devastator”, a anunţat guvernul caledonian într-un comunicat, îndemnând totuşi populaţia să se îndepărteze de zona litoralului începând cu ora locală 18:00.

Ţinând cont de intensitatea, localizarea şi adâncimea acestui cutremur de pământ, valurile aşteptate ar trebui să aibă înălţimi „de la 20 până la 30 de centimetri, corespunzând unui tsunami de intensitate scăzută”, potrivit Securităţii Civile din Noua Caledonie, care nu a emis o alertă de tsunami.

„În măsura în care nu există un risc de inundaţii importante în zona litoralului, populaţia nu trebuie să se refugieze în zonele înalte sau în zone de refugiu”, a precizat guvernul caledonian.

Puternicul seism a lovit vestul Mexicului şi capitala acestei ţări, Ciudad de Mexico, la ora 13:05 (18:05) luni, ziua în care erau comemorate victimele altor două cutremure devastatoare care s-au produs în 1985 şi 2017.

Luni, o persoană a murit în vestul ţării, a anunţat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador. O persoană rănită a fost transportată în statul mexican Michoacan, unde a fost localizat epicentrul seismului, în proximitatea ţărmului de la Oceanul Pacific.

În capitala Ciudad de Mexico, un oraş cu 9 milioane de locuitori – 25 de milioane de locuitori în zona sa metropolitană -, nu au fost înregistrate pagube materiale majore.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cum poate fi evitată o fraudă bancară

Urmatoarea stire

Trupele ucrainene au mai eliberat un teritoriu din Lughansk. Guvernatorul regiunii spune că înaintarea va fi tot mai greoaie

Stiri pe aceeasi tema

pene de curent pe scară largă

Trupele ucrainene continuă cu succes contraofensiva lor rapidă în nord-estul ţări. Rusia a ripostat duminică seară lovind infrastructura…