„Se aude un zvon cum că…”

Camelia și băiețelul ei, Albert, în vârstă de 4 ani, au lăsat un gol imens în sufletele celor dragi. Femeia de 34 de ani s-a spânzurat, după ce a văzut că micuțului ei s-a înecat în piscina din curtea casei. Vestea tragică a venit ca un fulger peste toată familia.

Apel sfâșietor făcut de familia Cameliei

Camelia, în vârstă de 34 de ani, și-a pus capăt zilelor, după ce a aflat că Albert, copilul ei de 4 ani, s-a înecat în piscina din curtea casei. Echipajele medicale venite la fața locului nu au putut să facă altceva decât să constate decesul copilului. În ciuda manevrelor de resuscitare, micuțul nu a putut fi salvat. Atunci când a văzut acest lucru, femeia a avut parte de un șoc atât de puternic, încât și-a luat viața. S-a dus pe un câmp, a fost căutată timp de șase ore de oamenii legii. Din păcate, polițiștii au găsit-o și pe ea fără viața. Camelia s-a spânzurat de un nuc, după ce a aflat de moartea copilului ei.

Acum, familia acesteia face un apel disperat către toată lumea. Asta pentru că întreaga țară a aflat de cazul Cameliei și al micuțului Albert, multă lume fiind șocată de moartea celor doi. Astfel, au apărut și câțiva escroci, care ar cere bani pentru înmormântarea celor doi. Nimic mai neadevărat, căci familia nu a cerut ajutor nimănui pentru a-i conduce pe ultimul drum

”Se aude un zvon ca sunt persoane (escrocii) ca ar umbla cu urne si poza mamei si copilului decedati, cer sa doneze lumea bani pt familie. NU DONATI!! NU AM CERUT!!”, este mesajul transmis de familie.

Când vor fi conduși pe ultimul drum Cami și băiețelul ei

Familia a anunțat când va avea loc înmormântarea celor doi. Rudele și apropiații sunt distruși de durere și nu realizează cum s-a putut întâmpla această nenorocire. ”Înmormântarea va avea loc sâmbătă 01.10. La Biserica de pe strada 1 Decembrie-Găesti. Cine dorește sa își ia rămas bun de la ei sunt așteptați. Ora nu este exacta, o vom preciza imediat ce vom afla”, este anunțul făcut de familia îndurerată.

Citeste continuarea pe redactia.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

“E bătaie pe locuri ca să prinzi desert”

Urmatoarea stire

Florin Lovin, convins că Nicolae Dică e pe cale să fie demis de la FCSB: “E clar că va trebui să se despartă”

Stiri pe aceeasi tema

Pele, la a 82-a aniversare | AUDIO

Legenda fotbalului mondial – Pele – aniversează 82 de ani. Câștigător a trei Cupe Mondiale, fostul fotbalist brazilian,…