La o primă vedere, scandalul destituirii lui Andrei URSU din fruntea direcției științifice a IRRD 1989 este unul banal. O simplă aplicare a legii și atît. Omul este inginer și nu are specializare în istorie. A adus o hîrtie că este acreditat la CNSAS și gata, cercetează istoria. Fals! Nu are gradul de cercetător științific și salutare! A fost demis. Nici Petre Roman nu știe de ce l-a pus. Cineva i-a suflat (sau i-o fi cerut-o!), iar Petre Roman, inginer și el, din ce în ce mai puțin vizibil și semnificativ în peisajul public, l-a numit fără să știe în ce se implică. Iar dacă a știut, atunci și el este parte dintr-o operațiune mai complicată decît bietul scaun pe care îl ocupă, acela de director general la IRRD 1989.
Am publicat la momentul potrivit știrea despre demiterea lui Andrei Ursu. Ori n-au înțeles-o, ori nu știau cum să reacționeze. Știrea face valuri cu întîrziere pentru că abia acum au reușit să mobilizeze ceva forțe de susținere. Adică un text și niște nume care să semneze un material de susținere. Cine sunt acestea? Nimeni altul decît Consiliul Științific numit în cea mai mare parte de Andrei Ursu. Pînă a fi adus la Direcția de cercetare științifică, inginerul Andrei Ursu, lipsit de studii și aureolat doar de tragismul numelui de familie (este fiul eroului anticomunist Gheorghe Ursu). Cînd a fost numit director științific, Andrei Ursu a purces la o rafistolare a acestuia și a adăugat oameni care îi susțin teoria. Legea 556 /2004 (legea de înființare) precizează:
„a) Colegiul național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, denumit în continuare Colegiu național, ca organ deliberativ de conducere al Institutului, cu mandat permanent, format dintr-un număr de 25 de personalități reprezentative și recunoscute ale Revoluției române din decembrie 1989. Membrii Colegiului național sunt desemnați de către Președintele României, cu consultarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989;
b) Consiliul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, denumit în continuare Consiliu științific, ca organ consultativ științific al Institutului, format dintr-un număr de până la 21 de membri, desemnați de Colegiul național, prin consultarea Academiei Române și a Ministerului Educației și Cercetării“.
Andrei Ursu i-a destituit pe unii și i-a numit pe alții care exercită supravegherea stiințifică care de pe unde de prin străinătate. De fapt, o vreme, Andrei Ursu a fost un director care coordona cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 din SUA. Nici acum nu se înghesuie să o facă de la București. Vine mai mult pe la procesele pe care le poartă cu diverse instituții ale statului român de la care cere o despăgubire de 3 milioane de euro. Procesul în cazul Gheorghe Ursu este însă un alt subiect
Noul Consiliu Științific sare în apărarea directorului științific demis, în ciuda fatului că actuala sa componență are mai puține legături cu „revoluția“ și nu depășește condiția de figurație intelectuală cît de cît sonoră.
Acest Consiliu științific întocmit la susținerea lui Andrei Ursu cere ultimativ diverse. Somația și pretențiile le puteți găsi în comunicatul semnatarilor.
Eu aș atrage atenția asupra unui singur pasaj din apelul acestui Consiliu științific:
„Să exprime sprijinul pentru direcţia de cercetare imprimată de directorul general al IRRD, domnul Petre Roman, şi de directorul ştiinţific, domnul Andrei Ursu, care a prioritizat identificarea celor responsabili de reprimarea violentă a revoluţionarilor din decembrie 1989, ca şi de moartea atâtor eroi şi martiri după 22 decembrie 1989. Odată ce vor fi documentate vinovăţiile pentru morţii din decembrie 1989, vor putea fi cercetate şi alte aspecte importante, îndeosebi acţiunile sutelor de mii de cetăţeni care şi-au riscat viaţa pentru libertate în timpul Revoluţiei“.
Veți observa o surprinzătoare coincidență! Ce susține Andrei Ursu într-o carte în co-autorat, pe care se zbate să o transforme într-un document al institutului susțin și profesorii semnatari din Consiliul Științific. Și același lucru a zis mai zilele trecute și Eduard Hellvig. Parcă ar gîndi toți cu același neuron.
Am citat noua viziune pomenită de Helvig în editorialul de ieri. O reiau și aici. „Fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist și a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informații dedicat apărării cetățenilor” (Eduard Hellvig)
Precizam în același editorial că este vorba despre noua orientare în abordarea evenimentelor din Decembrie 1989. Au decis (adică, s-a decis undeva în străinătate – ghici, ghicitorea mea!) că povara legată de crimele din Decembrie 1989 trebuie mutată de pe spatele Armatei Române pe cel al fostei Securități.
Sună posibil și logic. Partenerul nostru strategic nu vrea să fie aliat și implicat în operațiuni majore cu o armată care nu și-a clarificat implicarea în evenimentele tragice din 1989. Iar băieții au promis că o rezolvă!
Suprapunerea poziței lui Eduard Hellvig cu a lui Andrei Ursu și cu noul Consiliu Științific (numit în mare parte de acesta) este șocantă și indică orchestrarea și direcția operațiunii. Întîi, campanie de comunicare, apoi, cine știe ce decizii și o lege.
Planul este mai vechi.
Nu-i de ieri-alaltăieri, de la discursul lui Eduard Hellvig!
Cu niște luni în urmă, Andrei Ursu a tipărit o carte la Editura Polirom, intitulată „Căderea unui dictator Războiul hibrid și dezinformarea în Dosarul revoluției din 1989“. Cartea este semnată de Andrei Ursu în colaborare cu Roland O. Thomason, despre care nimeni nu știe dacă a participat la Revoluție sau a trecut măcar prin România sau pe la IRRD. Oricum, un american necunoscut scenei și istoriografiei românești. El, împreună cu Andrei Ursu și cu Eduard Hellvig vor să schimbe perspectiva asupra crimelor din Decembrie 1989.
În jurul acestei cărți, se și desfășoară o mare parte din scandalul privindu-l pe Andrei Ursu, cel demis de la IRRD 1989. Fiul eroului anticomunist vrea ca volumul semnat de el și de americanul Roland O. Thomason să devină document al institutului pe care l-a condus „științific“ pentru o scurtă perioadă de timp. Și, cu care, cartea amintită nu are nici o legătură.
Andrei Ursu nu mai e director științific al Institutului Revoluției
Andrei Ursu a fost împachetat ca fiind un fel de cercetător și a fost pregătit pentru funcția de la IRRD 1989 exact la CNSAS.
CNSAS este o instituție ocolită de presă și de politicieni și, foarte rar, este supusă unei verificări de legalitate și moralitate. Seamănă cu toate celelalte ale statului român. Și la CNSAS se învîrt interese la greu! Este folosit de către cei interesați să descopere probe în demolarea unor adversari sau a unor oameni incomozi pentru președintele României. Andrei Ursu a fost „adoptat“ și propulsat de echipa Germina Nagîț, Mihai Demetriade, Mădălin Hodor, Dumitru Cioflîncă etc. El este, în mare parte, produsul grupului SRI din CNSAS. Abia recent, cu lămurirea tergiversării dosarului de informator al lui Traian Băsescu și cu descoperirea prelegerilor ținute de Mihai Demetriade și Mădălin Hodor la ofițerii SRI, a fost devoalată și legătura strînsă între instituția condusă de Hellvig și cei doi gălăgioși anti-securitate și anti-comuniști locați în CNSAS.
Demiterea lui Andrei Ursu și jocurile din CNSAS
Oamenii apropiați de SRI l-au împachetat pe Andrei Ursu ca istoric și cercetător de arhive. Planul lor nu viza doar preluarea direcției științifice a IRRD 1989, ci și a IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) sub aceeași pălărie de inginer și istoric pîrît a lui Andrei Ursu. Ar fi obținut o enormă putere pe table de șah a influenței și a deciziei. Prin controlul asupra IICCMER ar fi putut declanșa demersurile de deschidere a dosarelor penale și de ocolire a sentințelor din justiție în legătură cu colaborarea turnătorilor și colaboratorilor cu Securitatea.
Păzea, vin igienizatorii democrației şi ai istoriei!
Amețitoare legături și mizerabile interese! Nu mai rămîne decît să adaug că povestea continuă.
