”Rusia a repetat ceea ce a făcut la Bucea”/ Șapte cetăţeni din Sri Lanka, găsiţi într-un subsol

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat vineri seară că Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucea, el afirmând că în afara unei gropi comune, au fost găsite camere de tortură în care au fost abuzaţi civili din oraşele ocupate, spaţii în care erau ţinuţi inclusiv străini, el prezentând cazul a 7 cetăţeni din Sri Lanka veniţi la studii, capturaţi în martie de forţele ruse şi găsiţi într-un subsol. Anterior, el a făcut publice pe Facebook imagini de la groapa comună de la Izium.

”În regiunea Harkov, sunt în derulare investigaţiie în zonele care au fost eliberate de ocupaţia rusă. Se consemnează toate crimele rusciştilor, se strâng dovezi ale vinovăţiei lor. Au fost găsite camere de tortură în care au fost abuzaţi civili din oraşele ocupate, spaţii în care erau ţinuţi oameni – chiar şi străini”, a afirmat preşedintele Ucrainei în obişnuitul său discurs zilnic.

Conform lui Zelenski şapte cetăţeni din Sri Lanka, studenţi ai Colegiului Medical Kupyansk, capturaţi de soldaţii ruşi în luna martie, au fost ţinuţi într-un subsol.

”Abia acum, după eliberarea regiunii Harkov, aceşti oameni au fost salvaţi şi li se oferă îngrijiri medicale adecvate”, a precizat liderul de la Kiev.

Exhumarea cadavrelor continuă la o groapă comună de lângă Izium.

”Până acum, au fost găsite peste 440 de morminte. Este prea devreme să stabilim numărul de persoane îngropate acolo, investigaţiile sunt în desfăşurare. Există deja dovezi clare de tortură, tratament umilitor al oamenilor… Mai mult, există dovezi că soldaţii ruşi, ale căror poziţii nu erau departe de acest loc, au împuşcat oameni doar pentru amuzament”, a relatat Zelenski.

”Lumea trebuie să reacţioneze la toate acestea. Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucea. Şi acum tocmai am început să aflăm întregul adevăr despre ceea ce se întâmpla în regiunea Harkov la acea vreme”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean a apreciat că este bine că o echipă ONU va vizita acest loc de lângă Izium, pentru a-i putea informa pe toţi cei din sistemul Naţiunilor Unite în legătură cu ”ceea ce au făcut teroriştii ruşi”.

”Vom asigura accesul deplin al jurnaliştilor pe teritoriul eliberat şi în toate locurile în care oamenii au fost abuzaţi Vom oferi acces pentru a spune lumii că ruscismul trebuie condamnat. Mulţumesc tuturor partenerilor noştri, tuturor liderilor şi oamenilor noştri obişnuiţi care sprijină lupta pentru dreptate. Luptă pentru recunoaşterea oficială a Rusiei ca stat sponsor al terorismului, pentru întărirea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru această teroare”, a subliniat Volodimir Zelenski.

sursa: News.ro

Citește și…

Citeste continuarea pe www.g4media.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Alibec, gol de pus în ramă la Ploiești! Mesajul atacantului pentru selecționer VIDEO

Urmatoarea stire

Mesaje și felicitări de Sfânta Sofia. Cele mai frumoase urări pentru persoanele care își serbează onomastica

Stiri pe aceeasi tema