Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a transmis o solicitare către Guvern și Parlament pentru schimbarea legii de funcționare a Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), astfel încât plățile să fie făcute printr-un alt mecanism, cu celeritate. Industria de reparații auto din România este grav afectată în prezent, pentru că despăgubirile au ajuns abia la nivelul lunii aprilie 2022, adică au un decalaj de un an, pentru City Insurance, iar în curând se vor adăuga și despăgubirile pentru Euroins.
Cele patru falimente ale liderilor de piață din domeniul asigurărilor RCA – Astra, Carpatica, City Insurance și Euroins – care au avut loc în ultimii ani, au dus la falimentul service-urilor auto, conform COTAR, asociația susținând că FGA a ajuns cu plata despăgubirilor abia la nivelul lunii februarie 2022. Situația s-a agravat în ultimii 2 ani, după falimentarea City Insurance și Euroins, asigurători care împreună reprezentau aproape 80% din piața RCA.
Service-urile auto spun că sunt afectate de întârzierea plăților pe care acest Fond de Garantare ar fi trebuit să le facă astfel încât să elimine problemele legate de falimentul City Insurance. COTAR atrage atenția și asupra faptului că peste o lună, FGA va trebui să înceapă și plățile pentru polițele Euroins, dar deja sunt probleme grave cu cele neplătite din urmă, după falimentul City Insurance și banii vin foarte greu. Practic, într-un an și jumătate FGA a făcut plăți doar pentru cinci luni, iar ritmul s-ar putea încetini, în noile condiții, în loc să se accelereze.
Mai rău decât la City Insurance
De cealaltă parte, service-urile auto se plâng de faptul că FGA plătește despăgubiri în condiții mai dezavantajoase decât City Insurance sau Euroins. „Atragem atenția asupra pericolului ca industria de reparații auto să fie băgată în faliment prin acest ritm al plăților făcute de FGA. În prezent, industria de reparații auto are peste 140.000 de dosare de daună nedespăgubite nici de City Insurance, nici de FGA, și peste 160.000 de dosare de daună neachitate de Euroins și nedespăgubite de FGA. Cele aproximativ 300.000 de dosare de daună neachitate încă de FGA sunt în valoare de 600 de milioane de euro, la care se adaugă costurile judiciare, onorariile avocaților și dobânzile bancare. În realitate, paguba produsă industriei de reparații auto este de peste un miliard de euro, în timp ce prețul RCA a crescut cu 250% doar în ultimii 2 ani, și ar fi crescut și mai mult, dacă nu ar fi avut loc «înghețarea» prețurilor RCA pentru 6 luni”, explică reprezentanții COTAR.
Ritmul este conform procedurilor
FGA a transmis că plățile se fac zilnic și s-a ajuns acum la nivelul lunii aprilie 2022, dar tot rămâne un decalaj de un an. În acest timp, service-urile auto spun că au avut de plătit…