Regina Margareta deposedează patru rude de titlurile regale. Cum s-a ajuns aici


Regina Margareta Danemarcei a decis deposedarea a patru dintre cei opt nepoți ai săi de la titlurile regale. Care a fost motivul oficial și cum s-a ajuns aici. Ce anunț a făcut palatul și cine sunt cei cărora le-au fost retrase titlurile regale.

Regina Margareta deposedează patru rude de titlurile regale

Motiv oficial pentru care regina Margareta a Danemarcei, singura regină a Europei, a luat această hotărâre este pentru a le permite copiilor „să-și modeleze propria existență”. Este vorba despre cei patru copii ai fiului ei cel mic, Prințul Joachim, iar regina a luat decizia pentru ca aceștia să poată avea o viață „normală” și urmează mișcări similare ale altor familii regale din Europa, au precizat reprezentanții de la palat.

„De la 1 ianuarie 2023, descendenții Alteței Sale Regale Prințul Joachim își vor putea folosi doar titlurile de Conte și Contesă de Monpezat, titlurile lor anterioare de Prinț și Prințesă a Danemarcei încetând să mai existe”, s-a precizat într-o declarație a palatului regal.

Prințul Joachim, în vârstă de 53 de ani, are patru copii, din două căsătorii: Nikolai, Felix, Henrik și Athena, cu vârste cuprinse 10 și 23 de ani.

„Prin decizia ei, Majestatea Sa Regina dorește să creeze un cadru pentru ca cei patru nepoți, într-o măsură mult mai mare, să își poată modela propria existență fără a fi limitați de considerațiile și obligațiile speciale pe care o afiliere formală la Casa Regală le implică”, a spus palatul.

„Decizia reginei este în concordanță cu schimbări similare pe care alte case regale le-au efectuat în ultimii ani în moduri diferite”, se mai menționează în declarație.

„Copiii se simt excluși”

Mama celor doi fii mai mari ai prințului Joachim a declarat presei daneze că a fost „șocată” de decizie.

„Decizia a venit din senin. Copiii se simt excluși”, a declarat contesa Alexandra pentru presa daneză. „Nu pot să înțeleg de ce le este luată identitatea.”

Ceilalți patru nepoți ai reginei, fiii Prințul Moștenitor Frederik, în vârstă de 54 de ani, își vor păstra titlurile, însă atunci când vor ajunge la majorat, doar viitorul rege, Prințul Christian, va primi un apanaj, conform unei decizi luată în anul 2016.

Margrethe a II-a este regina Danemarcei și comandantul șef al apărării daneze. Este actualul șef de stat din Europa. Este monarhul Danemarcei de peste 50 de ani și singura regină regentă actuală din lume, conform wikipedia. Margrethe Alexandrine Ingrid s-a născut la data de 16 aprilie 1940.

Citeste continuarea pe playtech.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Criza Blue Air continuă. Compania nu își reia zborurile din data de 10 octombrie •

Urmatoarea stire

„Statele Unite condamnă încercarea frauduloasă a Rusiei de a anexa un teritoriu ucrainean suveran. Rusia încalcă dreptul internațional, călcând în picioare Carta Națiunilor Unite”

Stiri pe aceeasi tema