Hotărârea – definitivă – a Înaltei Curți de Justiție și Casație în procesul intentat de Andrei Ursu celor direct responsabili de moartea tatălui său, inginerul Gheorghe Ursu, în 1985 (într-o închisoare a Statului comunist și într-o anchetă a Securității) e scandaloasă. Și aceasta din cel puțin două perspective: mai întâi pentru exonerează poliția politică a României ceaușiste de o crimă perfect documentată și, în al doilea rând, pentru că afectează în mod negativ deopotrivă memoria victimei și încrederea urmașilor – și a întregii populații – în justiție.
Inginerul Ursu a fost arestat – sub un pretext de circumstanță (faptul că i s-au găsit acasă, la percheziție, 17 dolari!) – pentru opiniile sale cu privire la politica lui Nicolae Ceaușescu și ca urmare a unui denunț provenind din mediul în care lucra. La percheziție i s-a confiscat jurnalul manuscris în care se exprima liber și care a fost apreciat de Securitate ca având un ”conținut dușmănos”. A fost anchetat ”prin metode specifice” de către ofițeri de Securitate (ale căror nume și prenume se cunosc și care au fost acuzați direct de fiul lui) și, în același timp (ca o sinistră continuare a vilențelor din anii ’50 de la Pitești), a fost pus în celulă cu condamnați pentru fapte penale cu un comportament violent, care – în plus – au fost instruiți să-l bată. Prin urmare, inginerul era bătut zilnic și de ”organele de anchetă”, și de ”colegii” de celulă. În mai puțin de două luni se alege cu leziuni interne garve și i se refuză – până în ultimul moment – asistența medicală. În aceste condiții, la 17 noiembrie 1985, Gheorghe Ursu moare în custodia statului comunist român și sub supravegherea Securității care îl ancheta. Corpul, restituit familiei pentru înmormântare, are contuzii și urme de traumatisme vizibile. Situația inginerului, atât după arestare, cât și după moarte, face obiectul unor proteste internaționale cu privire la respectarea drepturilor omului în România comunistă. Moartea lui Gheorghe Ursu e – cum o spune explicit Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – un avertisment și o intimidare la adresa intelectualității critice din ultimii ani ai ceaușismului.
Acestea sunt faptele și – trebuie spus acest lucru – sunt cele mai bine documentate cu privire la o crimă politică din România de după 1965. Într-o serie de procese, a căror tergiversare mărturisește deopotrivă reaua voință a unor oameni / instituții și lipsa de conștiință civică a unei societăți care preferă să-și ignore trecutul, fiul victimei – Andrei Ursu – a căutat postum (în România democratică) să-i facă dreptate tatălui său. Lucrurile, cel puțin la nivel juridic, par a se fi încheiat cu această hotărâre halucinantă care, pe…
