Cine n-a trăit sub pământ cunoaște foarte bine, deja, ofensiva mediatică pe care-a început-o Harry împotriva propriului frate.
Dezvăluirile lui bombă din volumul Spare au făcut victime în ambele tabere
Cartea de memorii a Prințului Harry a depășit, deja, toate recordurile
de vânzări în toate țările vorbitoare de limba engleză. Și cum să n-o facă,
căci volumul Spare/Rezervă te lovește, în cele 410 de pagini ale sale, cu
dezvăluiri pe care le credeam, până acum, incompatibile cu scorțoasa casă
regală britanică.
Cumva, într-un fel metaforic, Harry i-a dezbrăcat pe toți membrii
familiei sale de acele aparențe publice impenetrabile și i-a făcut mai umani, scoțându-le,
însă, în evidență doar defectele. Că William este iute la mânie și agresiv
fizic, că mama vitregă Camilla e perfidă și periculoasă, iar Kate, invidioasă
și imposibilă. Asta scrie Harry în cartea lui, iar noi încercăm să nu luăm de-a
gata afirmațiile care vin doar dintr-o singură tabără, în timp ce partea “vătămată” preferă să se abțină.
O lume întreagă a fost surprinsă, la începutul lunii ianuarie, de
acest Prinț Harry dezlănțuit, care nu s-a purtat deloc cu mănuși nici în cartea
sa cu dezvăluiri dintre cele mai intime, nici în valul de interviuri care au
precedat lansarea acesteia în librării. Atacul asupra lui William și asupra lui
Kate a fost unul total și a venit chiar înainte ca Prințesa de Wales să
aniverseze 41 de ani, pe 9 ianuarie.

Imaginea 1/7:
Cu puțin înainte de marea ruptură
Că viitoarea Regină a Angliei a fost extrem de afectată de faptul că
Harry a ales să spele rufele murdare ale familiei a fost evident din tăcerea
totală de pe rețelele sociale ale palatului britanic, de ziua ei. De obicei, aniversarea
prințesei era marcată de o poză nouă cu aceasta sau de un gând bun, postat în
numele ei, pe pagina de Instagram a Palatului Kensington. Nu și anul acesta. Nu
și după ce Harry i-a dat acesteia lovitura de grație, descriind în cartea sa
faimosul episod cu rochia de domnișoară de onoare a Prințesei Charlotte de la
nunta Ducilor de Sussex, din 2018.
Harry susține că Prințesa de Wales i-a trimis un mesaj lui Meghan în
care îi spunea, foarte nemulțumită, că rochia de domnișoară de onoare a lui
Charlotte este prea mare pentru fetiță și nu îi vine bine, iar acest lucru a
făcut-o pe fiica ei să plângă. După ce Meghan i-a răspuns tăios să vină cu
Charlotte la croitorul ei de la Palatul Kensington pentru a-i modifica rochia, așa
cum fac și celelalte mame, Kate i-a sugerat că aceasta ar trebui refăcută cu
totul. Până la urmă, cele două cumnate au ajuns la un acord, însă publicarea
acestei discuții cu siguranță nu i-a picat bine lui Kate Middleton, de felul ei
foarte discretă cu ceea ce se întâmplă în culisele vieții de familie.
A mai fost, bineînțeles, și
acea dezvăluire care-a lăsat o lume întreagă fără grai. Ducele de Sussex îl
acuză, nici mai mult, nici mai puțin, pe fratele său că l-a lovit. Totul a
început după o ceartă între Harry și William pe tema soției primului, Meghan Markle.
Prințul Harry scrie că fratele său a criticat căsătoria lui cu Meghan Markle –
și că Prințul William a descris-o pe soția ducelui ca fiind „dificilă”,
„nepoliticoasă” și „abrazivă”. După acest schimb tăios de replici, ar fi urmat
o altercație fizică.
„William a lăsat jos [un
pahar cu] apă, m-a jignit, apoi a venit spre mine. Totul s-a întâmplat atât de
repede. M-a prins de guler, rupându-mi lanțul de la gât, și m-a trântit la
podea. Am aterizat pe castronul câinelui, care a crăpat sub mine, iar bucățile
rupte din acesta m-au tăiat. Am stat acolo o clipă, năucit, apoi m-am ridicat
în picioare și i-am spus să iasă.”
Cine s-ar fi așteptat vreodată ca cei doi
frați odată nedespărțiți să ajungă în acest punct? Și cine mai îndrăznește să
creadă într-o împăcare între ei?
Pentru William, Harry pare că
nu mai există, oricum. La prima lui apariție publică din 2023 alături de Kate
Middleton, la inaugurarea unui spital din Liverpool, William a reușit să se țină
tare pe poziții atunci când un reporter l-a întrebat direct: ”Alteță, ați avut
prilejul să citiți cartea fratelui dv.?”. Prințul de Wales l-a ignorat complet
pe acesta și-a fost surd la orice altă tentativă de-a scoate de la el o replică
pentru toate bombele detonate de Harry. Singura speranță de reconciliere vine
de la Regele Charles, chiar dacă Harry a depășit limita și-a atacat-o în cartea
lui și pe soția acestuia, Camilla. Deși șansele sunt infime, admiratorii regali
tot speră într-o reuniune a familiei regale la mult așteptata încoronare a lui
Charles.
În aprițiile sale TV, Harry
a refuzat să spună clar dacă se va alătura familiei sale la acest eveniment: „Sunt
multe lucruri pe care le pot ierta, dar trebuie să existe niște conversații
pentru a putea vorbi de o reconciliere. Se pot întâmpla multe până atunci. Ușa
este mereu deschisă, mingea este în terenul lor”. Poate că cel care suferă
cel mai mult de pe urma acestui război incredibil între Harry și William este
singurul lor părinte rămas în viață. Chiar Harry este cel care îl citează pe
tatăl său spunând următoarele: „Vă rog, băieți, nu faceți din ultimii mei ani
un chin!”.
Foto: Getty Images, Profimedia