Rapid continuă transferurile din Liga 1! Adrian Mutu își dorește un fost elev de la naționala de tineret


  • Media: Liga Digisport, luni, 19:30, Digi Sport 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 21:30, Digi Sport 1

Rapid continuă transferurile din Liga 1! Adrian Mutu își dorește un fost elev de la naționala de tineret

Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache și Florin Ștefan sunt cele patru mutări făcute de giuleșteni până acum. Cu toate acestea, Mutu nu are de gând să se oprească aici și își mai dorește și alte nume noi sub comanda sa. Potrivit Playsport, Radu Boboc (23 de ani) este noua țintă a Rapidului, iar interesul formației de la Podul Grant a ajuns și la urechile lui Gheorghe Hagi.

Sursa citată notează că “Regele” nu s-ar opune unei astfel de mutări și este dispus să se pună la masa negocierilor, dacă oferta Rapidului va fi una pe placul celor de la Farul.

  • 1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Radu Boboc, potrivit Transfermarkt.com
  • Radu Boboc și Adrian Mutu au mai colaborat și la naționala de tineret a României, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, atunci când actualul antrenor al Rapidului a fost selecționer

Cum vrea Rapid să legitimeze noii jucători

Conducerea actualului club Rapid consideră injustă decizia, având în vedere că fosta societate este datoare. Astfel, gruparea giuleșteană a venit cu o serie de precizări în acest sens. Până la venirea uni noi decizii în acest dosar din partea TAS, Rapid a atacat decizia și în România, unde speră să obțină o suspendare a hotărârii de la FIFA și să îi legitimeze pe fotbaliștii anunțati în această perioadă de mercato.

PRECIZĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU CAZUL JULIO CESAR

Clubul FC Rapid nu a dorit să comenteze în mod public situația din jurul acestui caz până la epuizarea tuturor căilor de atac posibile.

Deși pornite de la persoane cu pregătire în domeniul dreptului sportiv, informațiile care circulă în presă sunt eronate, întrucât pornesc de la date incomplete sau eronate. Drept urmare, ne simțim obligați să lămurim cronologia evenimentelor, urmând ca, după soluționarea în mod irevocabil a cauzei, să revenim cu toate detaliile.

Astfel, în decembrie 2012, FIFA a obligat vechea societate Rapid, în prezent în faliment, să îl despăgubească pe Júlio César cu suma de 400.000 EUR. În luna octombrie 2020, la cererea jucătorului, FIFA a pus în executare hotărârea din 2012 și față de noua societate Rapid, obligându-ne la plata sumei de 400.000 EUR către jucător, în caz contrar urmând a fi sancționați cu interzicerea dreptului de a legitima noi jucători.

În luna noiembrie 2020, clubul Rapid a formulat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne împotriva deciziei FIFA din octombrie 2020. Acest apel a fost judecat în aprilie 2021, dar hotărârea nu a fost pronunțată și comunicată decât un an mai târziu, în luna aprilie 2022.

Decizia Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a fost atacată la Tribunalul Federal Elvețian (instanța supremă din Elveția), conform procedurii de drept comun din Elveția. Deoarece acest dosar este încă pe rolul instanței, nu vom face precizări vizavi de motivele de recurs.

Întrucât exista posibilitatea ca, instanța din Elveția să se pronunțe după începerea campionatului, clubul a întreprins și un demers în România, cu scopul de a crea posibilitatea suspendării sancțiunii, până la soluționarea dosarului din Elveția. Acest demers a fost menit doar să ne protejeze de situația în care am achita datoria către jucător, iar ulterior plății decizia TAS ar fi anulată de instanța civilă din Elveția (situația în care clubul ar trebui să se adreseze unei instanțe braziliene pentru recuperarea banilor).

În final, dorim să subliniem faptul că, deși nedreaptă, această situație este cunoscută clubului de aproape 2 ani, nu reprezintă un eveniment neprevăzut, iar noii jucători vor fi prezenți în alb-vișiniu și în meciurile oficiale”, a transmis Rapid, pe Facebook.

Etichete: adrian mutu , transfer rapid , radu boboc


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeste continuarea pe www.digisport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Ce face 15 minute în fiecare zi cel mai fericit om din lume pentru a-şi menţine starea de bine

Urmatoarea stire

Un BMW Seria 7 a parcurs peste 1600 de kilometri cu un singur plin

Stiri pe aceeasi tema