Prințul Paul a fost eliberat din închisoarea din Franța

La aproape trei luni după arestarea sa, Paul Lambrino poate respira aerul libertății, dar rămâne în discuție extrădarea sa.

Prințul Paul tocmai a fost eliberat din arest, conform unei decizii luate de magistrații din Franța. Ieri, aceștia ar fi trebuit să decidă dacă Prințul va fi eliberat sau dacă va fi extrădat în România. Deocamdată, Prințul Paul a fost eliberat pe control judiciar în Franța, iar cererea privind extrădarea sa se va judeca abia în luna noiembrie.

În urmă cu aproape trei luni, controversatul nepot al Regelui Carol al Doilea era dat în urmărire internațională, în baza unui mandat european de arestare, și a fost prins la sfârșitul lunii iunie, în timp ce se afla într-o cafenea din Paris.

Citește și:

Prinţul Paul a fost prins la Paris. De ce nu a fost niciodată recunoscut de Regele Mihai

Ce bunuri și proprietăți a pretins Paul de România, acum executat silit?

Trecutul zgomotos al soției lui Paul de România. Cine a fost Lia înainte să devină „prințesă“

Povestea mai puțin știută a lui Mircea Grigore, fiul lui Carol al II-lea și tatăl lui Paul Lambrino

Între timp, soția sa, Lia, a rămas la București cu fiul lor, Carol Ferdinand, pentru care a solicitat în instanță custodia exclusivă, pentru a putea părăsi mai ușor țara și pentru a-l înscrie la școală, fără să mai fie nevoie de semnătura tatălui. Autointitulata prințesă a declarat în repetate rânduri că-și dorește să-l înscrie pe Carol Fedinand la o școală privată din Londra, denumită Millfield Preparatory School, însă până acum nu a fost posibil acest lucru din cauză că n-a avut acordul scris al lui Paul. Astfel, prin decizia dată de Judecătoria sectorului 1, Prințul Paul a rămas, formal, și fără dreptul de a-și exercita autoritatea părintească asupra fiului său și a viitorului acestuia.

Prințul Paul a fost condamnat în 17 decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunilor de cumpărare de influență şi complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în dosarul retrocedărilor de la fosta Ferma Regală din Băneasa.

Citeste continuarea pe okmagazine.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Prinţul William a mărturisit cât de greu i-a fost să meargă în urma sicriului Reginei: „Mi-a stârnit niște amintiri”

Urmatoarea stire

Fidesz, partidul lui Viktor Orban, critică PE pentru ‘atacurile continue’ împotriva Ungariei

Stiri pe aceeasi tema