Polonia distribuie tablete antiradiații din cauza amenințării nucleare

Autoritățile poloneze au anunțat vineri că au distribuit tablete antiradiații către departamentele de pompieri din întreaga țară, în cazul unei expuneri declanșate de războiul din Ucraina vecină, negând însă că ar exista vreun motiv de alarmă, potrivit AFP.

Pastile de iodFoto: Jaanall / Dreamstime.com

Măsura a fost luată ca răspuns la luptele din jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, cea mai mare din Europa, care au generat temeri privind un dezastru nuclear.

“Am decis, ca măsură preventivă, să începem să distribuim tablete de iodură de potasiu la departamentele de pompieri din raioane”, a declarat jurnaliștilor ministrul adjunct de interne Blazej Pobozy.

El a precizat că aceasta a fost o măsură de rutină “în cazul unei potențiale amenințări cu radiații, care… deocamdată nu există”.

Tabletele urmează să fie transferate autorităților locale și vor ajunge în cele din urmă în punctele de distribuție, în cele mai multe cazuri în școli.

Pobozy a spus că există suficiente doze pentru toți cei care vor avea nevoie de ele.

Un reprezentant medical prezent la conferința de presă a avertizat asupra pericolelor pe care le implică administrarea comprimatelor dacă nu este necesar.

Pobozy a declarat că tabletele de iodură de potasiu sunt o măsură preventivă în cazul unui accident nuclear, dar nu ar fi de nici un folos în cazul unui atac cu armă nucleară tactică.

În acest scenariu, “sunt eliberați izotopi total diferiți, împotriva cărora, din păcate, nu există tablete care să ne protejeze”, a declarat el reporterilor.

Cu toate acestea, el a subliniat că, în comparație cu un accident nuclear, un atac este “chiar mai puțin probabil”.

foto:Dreamstime

Citeste continuarea pe www.hotnews.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Erdogan nu stă la discuții – A depus rapid plângere penală pe numele politicianului care i-a spus șobolan de canalizare

Urmatoarea stire

AMD vor continua să lanseze procesoare Ryzen 5000 în 2023!

Stiri pe aceeasi tema